Bashar al-Assad: Siria se confruntă cu o conspiraţie

Siria se confruntă cu o "conspiraţie", a afirmat miercuri preşedintele Bashar al-Assad, într-o alocuţiune televizată susţinută în faţa Parlamentului, aceasta fiind prima sa intervenţie publică de la începutul manifestaţiilor, la 15 martie.

75 afișări
Imaginea articolului Bashar al-Assad: Siria se confruntă cu o conspiraţie

Bashar al-Assad: Siria se confruntă cu o conspiraţie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

El nu a promis însă punerea în aplicare a unor reforme majore pentru a calma mişcarea de protest fără precedent de la începutul preşedinţiei sale, în 2000.

Assad, care a avertizat că Siria traversează "un moment excepţional care apare ca un test pentru unitatea noastră", a apreciat că inamicii ţării au profitat de situaţie pentru a genera haos.

"Această conspiraţie este diferită ca formă şi ca moment ales de ceea ce se întâmplă în alte părţi ale lumii arabe", a apreciat el.

"Siria nu este izolată de regiune (...) dar noi nu suntem o copie a altor ţări", a apreciat el.

"Suntem total favorabili reformelor. Este de datoria statului. Dar nu suntem favorabili disensiunilor", a continuat el, înainte de a preciza că lupta împotriva corupţiei şi şomajului va fi o "prioritate" a viitorului Guvern.

"Ştiu că sirienii aşteptau acest discurs de săptămâna trecută, dar am vrut să aştept să am o imagine completă a situaţiei ... pentru a evita declaraţii emoţionante care ar fi putut calma oamenii, dar nu ar fi avut un efect concret în momentul în care inamicii noştri vizează Siria", a continuat el.

Declaraţiile sale au fost primite cu aplauze de deputaţi, care au scandat: "cu sângele nostru, cu sufletul nostru, ne vom sacrifica pentru tine, Bashar".

În acest discurs, Assad era aşteptat să anunţe abrogarea stării de urgenţă şi noi legi privind presa şi pluralismul politic, dar preşedintele sirian şi-a încheiat alocuţiunea fără a face vreo referire la reforme concrete.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici