Bilanţul atacului de la Liege a ajuns la cinci morţi

Decesul unei femei de 75 de ani, care se afla în stare critică de marţi, ridică bilanţul atacului armat de la Liege la cinci morţi, a declarat o sursă medicală, citată de agenţia de presă Belga.

118 afișări
Imaginea articolului Bilanţul atacului de la Liege a ajuns la cinci morţi

Bilanţul atacului de la Liege a ajuns la cinci morţi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Această femeie a fost grav rănită în timpul atacului armat comis de Nordine Amrani, în vârstă de 33 de ani, care a tras mai multe focuri de armă şi a aruncat trei grenade spre mulţime, în cea mai mare piaţă a oraşului belgian.

În cadrul aceluiaşi atac au mai fost ucişi doi adolescenţi, de 15 şi 17 ani, un bebeluş de 17 luni şi o femeie de 45 de ani al cărei trup neînsufleţit a fost găsit într-un hangar al agresorului.

Amrani s-a sinucis împuşcându-se în cap, după ce a lansat grenadele.

Femeia de 75 de ani a fost iniţial declarată decedată marţi, însă autorităţile au revenit asupra declaraţiei, menţionând că este sub îngrijire medicală continuă deoarece starea ei este foarte gravă.

Din cei 120 de răniţi în urma atacului de marţi, doar 30 de persoane mai sunt sub îngrijire medicală, în spitalele din Liege, joi dimineaţa, a precizat Belga.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici