BIOGRAFIE: Mohamed Morsi, de la "preşedintele tuturor egiptenilor" la omul care a divizat ţara

Mohamed Morsi, demis miercuri de armată, îşi lasă ţara divizată deşi, după alegerea sa în iunie 2012, el a declarat în Piaţa Tahrir că va fi "preşedintele tuturor egiptenilor" şi garantul idealurilor democratice ale revoltei care a dus la înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak.

604 afișări
Imaginea articolului BIOGRAFIE: Mohamed Morsi, de la "preşedintele tuturor egiptenilor" la omul care a divizat ţara

BIO: Mohamed Morsi, de la "preşedintele tuturor egiptenilor" la omul care a divizat ţara (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Morsi denunţă o "lovitură de stat completă", după ce cu o zi înainte a declarat că este gata să-şi "dea viaţa" pentru a-şi apăra "legitimitatea" dobândită la primele alegeri prezidenţiale democratice din istoria ţării.

Aspectul său plăcut, manierele simple şi felul de a vorbi pe înţelesul tuturor au contribuit la o stare de graţie în primele luni de conducere a statului de către fostul lider al mişcării Fraţilor Musulmani.

Dar foarte curând mulţi egipteni au început să-l considere pe Morsi drept însetat de putere, obsedat de ideologia politico-religioasă, doritor de a instaura un regim autoritar. Au avut loc manifestaţii în masă care au cerut demisia preşedintelui islamist.

Unii îl acuză pe acest bărbat în vârstă de 61 de ani că ar fi doar o marionetă a biroului politic al Fraţilor Musulmani şi "oaia" Ghidului lor suprem, Mohamed Badie.

Cel mai popular umorist din Egipt, Bassem Youssef, a satirizat setea de putere a lui Morsi, în fiecare săptămână într-un show televizat de mare audienţă. Protestatarii scandează acelaşi slogan care a fost folosit doi ani mai devreme în timpul revoltei împotriva lui Hosni Mubarak: "Afară!".

Susţinătorii lui Morsi subliniază că acesta este primul civil care a devenit preşedinte, iar legitimitatea sa este certificată de urne. Potrivit susţinătorilor lui, probleme precum corupţia din domeniul administrativ, lipsa de funcţionare a economiei şi tensiunile confesionale nu au apărut în timpul conducerii lui Mohamed Morsi.

Prin vizitele sale frecvente în străinătate, Morsi a încercat să integreze Egiptul printre marile ţări emergente cum ar fi China sau Brazilia, asigurând statele occidentale precum SUA, vechi aliat al Egiptului, că tratatul de pace cu Israelul nu va fi pus în discuţie.

Inginer absolvent al unei universităţi americane, Mohamed Morsi a fost supranumit "roata de rezervă" pentru că la primele alegei prezidenţiale l-a înlocuit într-un termen scurt pe un alt candidat al Fraţilor Musulmani, Khairat al-Shater, a cărui candidatură a fost invalidată.

Potrivit experţilor, în primele sale apariţii publice, Morsi nu avea proflul unui candidat favorit la alegerile prezidenţiale. Totuşi, pe parcursul campaniei electorale, el a căpătat încredere şi a devenit caustic, fiind susţinut de puternica reţea de militanţi a Fraţilor Musulmani în faţa rivalului său, fostul premier al preşedintelui demis Hosni Mubarak, Ahmad Shafiq.

În august 2012, Morsi a luat măsuri împotriva instituţiei militare care a pus Guvernul sub tutela sa şi l-a demis pe mareşalul Hussein Tantawi, şef al Consiliului Suprem al Forţelor Armate.

Provenit dintr-o familie modestă din guvernoratul Sharqiya, din delta râului Nil, Morsi a absolvit în 1975 Universitea din Cairo, cu specializarea de inginer, iar în 1982 el a obţinut doctoratul la Universitatea South Carolina din Statele Unite. Morsi este căsătorit şi are cinci copii.

Deputat în perioada 2000-2005, Morsi a fost arestat timp de şapte luni în 2006. În 2010 el devine purtătorul de cuvânt şi membru al biroului politic al mişcării Fraţilor Musulmani. În acea perioadă el a făcut câteva declaraţii antisemite, care au fost imediat publicate în presă. Washingtonul a criticat afirmaţiile lui Morsi, dar acesta le-a considerat "scoase din context".

El a fost arestat din nou pe 28 ianuarie 2011, la trei zile după începutul revoltei împotriva lui Mubarak. Morsi a condus pentru o perioadă scurtă Partidul Libertăţii şi Justiţiei, aripa politică a Fraţilor Musulmani.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici