Cancelarul Austriei: Ţările est-europene care nu acceptă refugiaţi riscă diminuarea fondurilor. Reacţia lui Viktor Orban

Cancelarul Austriei, Werner Faymann, a pledat pentru solidaritatea ţărilor central şi est-europene membre UE în primirea refugiaţilor, avertizând cu reducerea fondurilor statele care nu acceptă extracomunitari conform sistemului de distribuire.

7390 afișări
Imaginea articolului Cancelarul Austriei: Ţările est-europene care nu acceptă refugiaţi riscă diminuarea fondurilor. Reacţia lui Viktor Orban

Cancelarul Austriei: Ţările est-europene care nu acceptă refugiaţi riscă diminuarea fondurilor (Imagine: Hepta)

Întrebat, în cursul unui interviu acordat publicaţiei Die Welt, ce se poate face pentru ca ţările central şi est-europene să accepte mai mulţi refugiaţi extracomunitari, Werner Faymann a afirmat: "Solidaritatea nu este un drum cu un singur sens. Cine primeşte fonduri din bugetul Uniunii Europene nu poate pur şi simplu să refuze distribuirea proporţională a refugiaţilor. Cine refuză riscă să pună sub semnul întrebării întreaga schemă bugetară europeană, (...) fiind dificil de crezut că va putea beneficia în continuare de aceste fonduri".

Nu este prima dată când Werner Faymann evocă această idee. În septembrie, cancelarul Austriei critica vehement ţările est-europene care se opun cotelor privind distribuirea imigranţilor propuse de Comisia Europeană, cerând penalizarea acestora prin reducerea accesului la fonduri structurale europene. "Oponenţii sistemului cotelor privind imigranţii nu ar trebui să fie prea siguri de această poziţie". Oricine se sustrage responsabilităţilor trebuie să fie penalizat financiar, "spre exemplu prin reducerea accesului la fonduri structurale de care beneficiază în principal statele est-europene membre UE", avertiza Faymann.

Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiaţi extracomunitari ajunşi în spaţiul UE. Polonia a votat în favoarea sistemului.

România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată.

Viktor Orban susţine ideea unei poliţii UE pentru frontiere şi îl critică pe Werner Faymann

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a exprimat susţinere pentru iniţiativa de creare a unei poliţii comunitare de protejare a frontierelor externe ale Uniunii Europene, catalogând drept "şantaj" propunerea Austriei privind diminuarea fondurilor structurale ale ţărilor care nu acceptă refugiaţi.

"Ungaria susţine, în principiu, iniţiativa de crearea a unei structuri permanente pentru protejarea frontierelor externe ale Uniunii Europene", a declarat Viktor Orban înaintea summitului de la Bruxelles.

Premierul Ungariei a explicat că aşteaptă detalii despre acest proiect, apreciind că este un pas în direcţia cea bună pentru limitarea imigraţiei extracomunitare.

"Guvernul Ungariei a spus permanent că, dacă un stat UE nu îşi poate proteja singur frontierele, trebuie să primească asistenţă din partea altora", a subliniat Orban, apreciind că iniţiativa Comisiei Europene vizează în mod clar ajutarea unor ţări precum Grecia.

Viktor Orban a denunţat declaraţiile cancelarului Austriei, Werner Faymann, privind reducerea fondurilor statelor care nu acceptă refugiaţi, argumentând că acest "şantaj" nu reflectă spiritul european. "Nu este prima dată când Werner Faymann şantajează Ungaria şi alte ţări care susţin libertatea de opinie şi exprimare", a precizat liderul conservator de la Budapesta. Cancelarul Austriei, Werner Faymann, a pledat pentru solidaritatea ţărilor central şi est-europene membre UE în primirea refugiaţilor, avertizând cu reducerea fondurilor statele care nu acceptă extracomunitari conform sistemului de distribuire.

Comisia Europeană a propus oficial crearea unei poliţii europene antiimigraţie, care ar urma să aibă 1.500 de membri şi va putea fi detaşată rapid la frontierele externe ale Uniunii Europene printr-o decizie luată la Bruxelles ce va putea fi blocată doar cu o majoritate a statelor membre. "Noua Agenţie a frontierelor europene şi Pazei de coastă va consolida capacităţile la frontierele externe ale Uniunii Europene prin operaţiuni comune şi intervenţii rapide", informează un comunicat al Comisiei Europene. Proiectul, care va avea nevoie de aprobarea statelor membre, prevede înfiinţarea unei noi structuri cu efective terestre şi maritime pentru protejarea frontierelor externe, prin înlocuirea actualei Agenţii pentru frontiere - Frontex. Forţa de reacţie ar urma să aibă un buget de 322 de milioane de euro până în anul 2020. Comisia Europeană vrea să aibă prerogativul de a mobiliza efectivele noii poliţii pentru frontiere fără consimţământul statelor membre, o idee respinsă de unele ţări. "În contextul în care avem principiul libertăţii de circulaţie fără frontiere la nivel comunitar, protejarea frontierelor externe trebuie să fie o responsabilitate comună", a explicat Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici