Comisia Europeană propune prelungirea cu 1 an a perioadei de folosire a fondurilor europene 2014-2020

La solicitarea Parlamentului European, Comisia Europeană va propune prelungirea cu 1 an a perioadei de folosire a fondurilor europene din exerciţiul financiar 2014-2020, anunţă eurodeputatul PSD Victor Negrescu.

537 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană propune prelungirea cu 1 an a perioadei de folosire a fondurilor europene 2014-2020

CE propune prelungirea cu 1 an a perioadei de folosire a fondurilor europene 2014-2020

„La solicitarea Parlamentului European, Comisia Europeană va propune prelungirea cu 1 an a perioadei de folosire a fondurilor europene din exerciţiul financiar 2014-2020. Mai exact, un an suplimentar faţă de regula N+3 şi va viza printre altele fondurile de coeziune, sociale sau cele dedicate protecţiei frontierelor şi refugiaţilor”, transmite Victor Negrescu.

El precizează că urmează să integreze măsura în bugetul european la care lucrează în calitate de raportor alternativ social-democrat.

„Propunerea a fost susţinută de europarlamentarii şi miniştrii PSD cu ocazia discuţiilor purtate cu oficialii europeni. Această decizie urmează să fie aprobată de statele membre, iar PSD îşi propune ca România să avizeze rapid propunerea”, conchide Negrescu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici