Comuniştii şi liberal-democraţii moldoveni au votat un preşedinte interimar al Parlamentului

PCRM şi PLDM au hotărât ca un vicepreşedinte al Parlamentului moldovean să devină preşedinte interimar al instituţiei în anumite situaţii, printr-un text adoptat vineri cu 60 de voturi.

282 afișări
Imaginea articolului Comuniştii şi liberal-democraţii moldoveni au votat un preşedinte interimar al Parlamentului

Comuniştii şi liberal-democraţii moldoveni au votat un preşedinte interimar al Parlamentului (Imagine: Daniel Mihailescu/ Mediafax Foto)

Deputatul Tudor Deliu, unul dintre iniţiatori, a declarat că Regulamentul de funcţionare a instituţiei nu conţinea prevederi exprese în situaţii ca demisia, revocarea, incompatibilitatea sau imposibilitatea preşedintelui de a-şi îndeplini atribuţiile, relatează ProTV Chişinău.

Prin noul text, atunci când funcţia de preşedinte al Legislativului devine vacantă, în caz de deces, demisie, revocare, incompatibilitate sau imposibilitatea îndeplinirii atribuţiilor, interimatul este asigurat de unul dintre vicepreşedinţii instituţiei, desemnat prin hotărârea Parlamentului.

Interimatul este asigurat până la alegerea unui nou preşedinte.

Aceste modificări au fost introduse la articolul 14 al Regulamtului.

Deputatul democrat Adrian Candu a pus la îndoială legalitatea şedinţei. Constituţia prevede interimatul pentru preşedinţia ţării, pentru funcţia de premier, dar nu în cazul preşedinţiei Parlamentului, a declarat el. "Acum ne aflăm într-un vacuum legal", a subliniat parlamentarul.

Fostul preşedinte al Parlamentului, Marian Lupu, a declarat joi, în cadrul emisiunii "În PROfunzime", că PLDM a înregistrat un proiect privind modificarea Regulamentului.

Liderul PL Mihai Ghimpu a declarat că este ilegală continuarea şedinţei, după demiterea preşedintelui Parlamentului. El a adăugat că cine va încerca să conducă şedinţele Legislativului va uzurpa puterea şi că va sesiza Curtea Constituţională (CC) cu privire la hotărârea de demitere a preşedintelui Parlamentului.

Lupu a mai declarat că, potrivit legislaţiei, vicepreşedintele Legislativului poate îndeplini obligaţiile preşedintelui, în cazul în care acestea i-au fost delegate. "Însă eu nu am semnat nicio decizie în legătură cu acest lucru şi nu am delegat niciun fel de împuterniciri. În acest caz, vicepreşedintele nu poate convoca şedinţe, nu le poate conduce şi nu poate semna acte", a spus Lupu.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici