Funeralii de stat pentru George H.W. Bush: Corpul fostului preşedinte american a fost depus la Capitoliu

Corpul neînsufleţit al fostului preşedinte american George H.W. Bush a fost depus luni în Capitoliul Statelor Unite ale Americii, în Washington, unde cetăţenii îşi pot prezenta omagiile, relatează CNN şi Reuters.

3692 afișări
Imaginea articolului Funeralii de stat pentru George H.W. Bush: Corpul fostului preşedinte american a fost depus la Capitoliu

Funeralii de stat pentru George H.W. Bush: Corpul fostului preşedinte american a fost depus la Capitoliu

Liderul majorităţii din Senat, Mitch McConnel, prima persoană care a vorbit în timpul ceremoniei organizate luni în Washington, l-a descris pe Bush ca fiind „umil” şi „un lider cu principii”.

„Ne-a făcut să zburăm înalt, ne-a motivat mereu, şi a făcut acest lucru cu bunătate şi modestie, lucru rar întâlnit într-o persană cu statutul şi realizările sale”, a declarat McConnell.

Corpul fostului preşedinte republican va rămâne în Washington până miercuri, când va fi organizată o înmormântare ceremonială la Catedrala Naţională din Washington.

Cetăţenii au venit încă de la primele ore ale dimineţii la Capitoliu pentru a-şi prezenta omagiile.

George H.W. Bush a murit vineri, la vârsta de 94 de ani, în casa sa din Houston.

După finalizarea ceremoniilor din Washington, va fi organizată o altă înmormântare în Houston joi, ca mai apoi corpul preşedintelui să fie înmormântat în College Station, Texas.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici