CRONOLOGIE: Evenimentele din Egipt de la începutul contestării până la demiterea lui Mohamed Morsi

Preşedintele islamist din Egipt a fost demis de către armată, după un an de la învestirea sa în funcţie, relatează AFP, care prezintă evenimentele-cheie ale manifestaţiilor egiptene ce au dus miercuri seara la înlăturarea de la putere a lui Mohamed Morsi.

443 afișări
Imaginea articolului CRONOLOGIE: Evenimentele din Egipt de la începutul contestării până la demiterea lui Mohamed Morsi

CRONOLOGIE: Evenimentele din Egipt de la începutul contestării până la demiterea lui Mohamed Morsi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Duminică, 30 iunie

- La îndemnul mişcării Tamarrod (rebeliune, în arabă), mulţimea scandează "afară!" şi "poporul vrea înlăturarea regimului", defilând pe teritoriul întregii ţări cu susţinerea mai multor personalităţi şi a opoziţiei laice, liberale sau de stânga.

- Armata estimează la "mai multe milioane" numărul manifestanţilor, considerând că este vorba despre "cea mai mare manifestaţie din istoria Egiptului".

- Confruntările dintre susţinătorii şi opozanţii lui Morsi s-au soldat cu moartea a cel puţin 16 persoane (surse oficiale).

Luni, 1 iulie

- Sediul central al mişcării Fraţilor Musulmani, incendiat în timpul nopţii, a fost ocupat şi jefuit.

- Armata îi dă un ultimatum lui Morsi, cerându-i ca în 48 de ore "să răspundă revendicărilor poporului". Dacă preşedintele islamist va refuza ultimatumul, armata avertizează că va realiza o foaie de parcurs pentru ieşirea din criză, asigurând că nu intenţionează să dea o "lovitură de stat". Anunţul a fost întâmpinat cu bucurie de către opozanţii lui Morsi, aflaţi în Piaţa Tahrir din Cairo.

Marţi, 2 iulie

- Demisia ministrului de Externe şi a purtătorilor de cuvânt ai Preşedinţiei şi Guvernului. Anterior, alţi patru miniştri au demisionat de la începutul manifestaţiilor.

- Justiţia ordonă reinstitutirea în funcţie a procurorului general, demis în noiembrie 2012 printr-un decret prezidenţial.

- Opoziţia susţine că are "încredere" în armată şi îl desemnează pe Mohammed ElBaradei drept "voce" a sa şi negociator în vederea unei "tranziţi politice".

- Morsi declară marţi seară că este gată să-şi "dea viaţa" pentru a-şi păstra "legitimitatea", refuzând plecarea sa anticipată din funcţia de preşedinte, după ce s-a întâlnit cu ministrul Apărării şi şeful armatei, generalul Abdel Fattah al-Sissi. Într-un mesaj postat pe Twitter, preşedintele îi cere armatei "să-şi retragă avertismentul", refuzând orice formă de "dictat".

- În Cairo, zeci de mii de opozanţi ai preşedintelui s-au adunat în Piaţa Tahrir, în timp ce susţinătorii lui Morsi s-au reunit în suburbia Nasr City şi în faţa Univeristăţii din Cairo. În confruntări au murit 23 de persoane, dintre care 16 în urma unui atac contra susţinătorilor lui Morsi.

Miercuri, 3 iulie

- În momentul expirării ultimatumului dat de către armată, Morsi propune pe pagina sa de Facebook "formarea unui guvern de coaliţie şi consens pentru a organiza viitoarele alegeri legislative".

- Potrivit unor surse din serviciul de securitate, a fost emisă o interdicţie de a părăsi Egiptul, care îi vizează pe Morsi şi pe mai mulţi lideri ai mişcării Fraţilor Musulmani, inclusiv pe şeful suprem al frăţiei, Mohammed Badie, şi pe "mâna sa dreaptă", Khairat al-Shater.

- Armata îşi deplasează blindatele în apropiere de mulţimea susţinătorilor lui Morsi din Cairo. Totodată, zeci de mii de opozanţi s-au adunat în Cairo şi în alte localităţi.

- Generalul Sissi anunţă miercuri seara că preşedintele Curţii Constituţionale, Adly Mansour, va prelua conducerea interimară a ţării, până vor fi organizate alegeri prezidenţiale anticipate, la care Morsi nu va participa. De asemenea, Sissi a anunţat suspendarea Constituţiei, într-o alocuţiune televizată, înconjurat de principalii lideri religioşi din ţară şi reprezentantul opoziţiei Mohammed ElBaradei. ElBaradei consideră că aceste măsuri "corespund cu aspiraţiile poporului".

- Anunţul armatei a fost întâmpinată cu bucurie de către zeci de mii de opozanţi adunaţi pe întregul teritoriu al ţării.

- Morsi a denunţat această "lovitură de stat, respinsă de toţi oamenii liberi din ţară".

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici