Donald Trump a primit asigurări de la Recep Erdogan că va respecta armistiţiul din Siria/ UPDATE: Erdogan ameninţă cu reluarea ofensivei / Surse: Armata turcă a încălcat deja armistiţiul

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că a primit asigurări din partea omologului său din Turcia, Recep Tayyip Erdogan, privind respectarea armistiţiului din nordul Siriei.

1292 afișări
Imaginea articolului Donald Trump a primit asigurări de la Recep Erdogan că va respecta armistiţiul din Siria/ UPDATE: Erdogan ameninţă cu reluarea ofensivei / Surse: Armata turcă a încălcat deja armistiţiul

Donald Trump a primit asigurări de la Recep Erdogan că va respecta armistiţiul din Siria

"Tocmai am vorbit cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Mi-a spus că au fost mici focuri trase de lunetişti şi atacuri cu obuze de mortieră, care au fost eliminate rapid. El vrea foarte mult să funcţioneze armistiţiul sau suspendarea operaţiunilor. Şi kurzii vor acest lucru ca ultimă soluţie. Foarte rău că nu a existat acest mod de gândire acum mulţi ani", a declarat Donald Trump prin Twitter.

Donald Trump a fost criticat dur de politicieni americani, dar şi la nivel internaţional deoarece a retras trupe americane din nordul Siriei pentru a permite Turciei să lanseze o operaţiune militară împotriva grupurilor insurgente kurde care erau aliate cu Washingtonul. Ulterior, Administraţia Donald Trump a somat Turcia să înceteze ofensiva militară din Siria. Liderul de la Casa Albă a atras atenţia că poate "distruge" economia Turciei. La insistenţele Washingtonului, Administraţia Recep Tayyip Erdogan a suspendat joi seară operaţiunile militare din Siria.

 

Erdogan ameninţă cu reluarea ofensivei din Siria / Surse: Armata turcă a încălcat deja armistiţiul

Turcia va relua operaţiunile în nordul Siriei săptămâna viitoare în cazul în care grupurile insurgente kurde nu se retrag din zona frontierei, a avertizat vineri seară preşedintele Recep Tayyip Erdogan, în timp ce, conform unei organizaţii, armata turcă a continuat atacurile în pofida armistiţiului.

"Dacă promisiunile sunt respectate până marţi seară, vom rezolva cu instituirea zonei de securitate. Dacă nu, operaţiunea va fi reluată imediat după trecerea termenului de 120 de ore", a declarat Recep Erdogan vineri, citat de agenţii de presă internaţionale şi de cotidianul Times of Israel.

Administraţia Recep Tayyip Erdogan a decis joi seară suspendarea operaţiunilor militare antikurde din nordul Siriei. "Va fi o pauză în operaţiunile militare timp de 120 de ore, în timp ce Statele Unite facilitează retragerea combatanţilor YPG (Unităţile Populare de Apărare -n.red.) (...). După finalizarea retragerii, Turcia a acceptat un armistiţiu permanent", a declarat, după o vizită în Turcia, Mike Pence, vicepreşedintele SUA.

Turcia vrea crearea unei zone de securitate de-a lungul frontierei Siriei cu Turcia, pe partea siriană. Administraţia de la Ankara a cerut retragerea din această zonă a grupurilor insurgente kurde.

Conform organizaţiei Observator Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), în pofida armistiţiului anunţat, armata turcă a continuat vineri bombardamentele în Siria, atacând obiective din zonele Bab al-Kheir, situată la periferia orăşelului Ras al-Ain. Cel puţin 14 civili au fost ucişi, a transmis OSDO.

Taguri:
sua,
turcia,
siria

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici