Drapelul al-Qaida, arborat în Libia după ce NATO şi-a încheiat campania militară

Drapelul organizaţiei teroriste al-Qaida a fost arborat în Libia luni, ziua în care NATO şi-a încheiat oficial campania militară în această ţară, relatează cotidianul britanic The Daily Mail, în ediţia electronică de marţi.

1507 afișări
Imaginea articolului Drapelul al-Qaida, arborat în Libia după ce NATO şi-a încheiat campania militară

Drapelul al-Qaida, arborat în Libia după ce NATO şi-a încheiat campania militară (Imagine: Daily Mail)

Drapelul a fost văzut pe acoperişul clădirii tribunalului din Benghazi, care a fost folosit de forţele rebele pentru a-şi stabili guvernul provizoriu şi centrul media. Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT), structura de conducere a noilor autorităţi libiene, a negat că ar fi responsabil de arborarea drapelului, văzut de mai multe ori pe clădirea tribunalului.

Drapelul, pe care scrie în limba arabă "nu există alt Dumnezeu decât Allah" şi pe care figurează o lună plină, a fost arborat alături de steagul naţional libian.

Potrivit unor informaţii, pe străzile din Benghazi au fost văzuţi extremişti noaptea, fluturând drapelul al-Qaida şi strigând "Islamiya, Islamiya! Nici Est, nici Vest".

O alunecare bruscă spre extremism al îngrijora Occidentul, care a susţinut înlăturarea colonelului Muammar Kadhafi de la putere, comentează Daily Mail. NATO şi-a respectat decizia de a pune capăt operaţiunii care a durat şapte luni, în pofida apelurilor CNT de a continua misiunea.

Săptămâna trecută, preşedintele CNT, Mustafa Abdeljalil, a declarat că sharia (legea islamică) va fi "sursa de bază" a noii legislaţii. El a precizat că viitorul Parlament va avea o "tentă islamistă". Sharia este legea conservatoare islamică favorizată de grupări fundamentaliste ca talibanii afgani, notează Daily Mail.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici