Dreapta franceză revine la conducerea Senatului

Dreapta conservatoare, aflată în opoziţie în Franţa, a revendicat recucerirea Senatului, al cărui control îl pierduse în 2011, în cadrul reînnoirii parţiale a Camerei Superioare, duminică, aceasta fiind o nouă palmă electorală pentru puterea socialistă, relatează AFP.

153 afișări
Imaginea articolului Dreapta franceză revine la conducerea Senatului

Nicolas Sarkozy (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Totodată, Frontul Naţional îşi va face intrarea în premieră în Camera superioară a Parlamentului cu doi candidaţi aleşi în sud-estul Franţei, un eveniment calificat drept o "victorie istorică" de către preşedinta partidului de extremă dreapta Marine Le Pen.

UMP, principalul partid de dreapta al fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, şi aliaţii săi de centru UDI au câştigat în plus 10 până la 20 de locuri, au afirmat mai mulţi lideri UMP, pe baza rezultatelor parţiale ale celui de-al doilea tur de scrutin.

Tandemul UMP-UDI nu avea nevoie decât de şapte locuri de la tabăra de stânga pentru a recâştiga majoritatea absolută de 175 de mandate din totalul de 348.

Victoria zdrobitoare la municipalele din martie era aproape o garanţie pentru recâştigarea controlului Senatului, ai cărui membri sunt aleşi prin sufragiu universal direct de către un colegiu de mari electori.

Scrutinul de duminică reprezintă a treia înfrângere electorală pentru socialiştii aflaţi la putere după municipalele din martie şi alegerile europene de la sfârşitul lui mai.

În practică nu ar trebui să fie însă consecinţe majore, întrucât Adunarea Naţională îşi menţine întâietatea în faţa Senatului în cazul unui dezacord în privinţa unui text legislativ.

Dar el constituie un semnal prost pentru preşedintele François Hollande, într-un moment în care Nicolas Sarkozy, predecesorul său, s-a întors pe scena politică având ca obiectiv alegerile prezidenţiale din 2017.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici