Forţele armate ucrainene sunt "în stare de alertă totală" - preşedinte

Forţele armate ucrainene sunt "în stare de alertă totală" pentru luptă, a declarat miercuri preşedintele interimar Oleksandr Turcinov.

6039 afișări
Imaginea articolului Forţele armate ucrainene sunt "în stare de alertă totală" - preşedinte

Oleksandr Turcinov (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

El a subliniat că forţele armate ucrainene sunt în stare de alertă în eventualitatea unei intervenţii ruseşti.

Preşedintele a declarat, de asemenea, că Ucraina trebuie să împiedice "terorismul" să se extindă dincolo de regiunile estice, afectate de mai multe săptămâni de o insurecţie armată prorusă.

"Obiectivul numărul unu este să împiedicăm terorismul să se extindă din regiunile Doneţk şi Lugansk în alte regiuni", a declarat Turcinov în cadrul unei întâlniri cu guvernatorii. "Am decis deja să creăm miliţii teritoriale formate din voluntari în fiecare regiune", a continuat el.

El a spus că se teme de "acţiuni de sabotaj" din partea Rusiei, în timpul festivităţilor de la începutul lui mai.

"Există tentative de destabilizare a situaţiei la Harkov (est), Odesa (sud), Dniepropetrovsk (est), Zaporoje (sud-est), Herson şi Mîkolaiv (sud)", a subliniat el.

Serviciile ucrainene de securitate (SBU) au afirmat, tot miercuri, că au "descoperit" un grup de sabotori care pregăteau un atentat la marcarea victoriei, pe 9 mai.

"Criminalii se pregăteau să comită un atentat cu exploziv în momentul în care foşti combatanţi urmau să depună flori la monumentul celui de-al Doilea Război Mondial", la Mîkolaiv, a anunţat SBU într-un comunicat.

Turcinov a mai anunţat că "miliţii teritoriale alcătuite din voluntari" vor fi create "în fiecare regiune" ucraineană.

Cu o zi înainte, Turcinov a denunţat "lipsa de acţiune", chiar "trădarea" poliţiştilor în regiunile din est unde insurgenţii au luat cu asalt administraţiile publice în 12 oraşe practic fără să întâmpine rezistenţă din partea forţelor de ordine.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici