Forţele de securitate egiptene au ucis 12 turişti, crezând că sunt terorişti - VIDEO

Doisprezece turişti au fost ucişi, iar alţi zece au fost răniţi de către membri ai forţelor de securitate egiptene care au deschis focul asupra unor vehicule cu turişti mexicani, în Deşertul de Vest, a anunţat luni Ministerul egiptean de Interne, relatează CNN.

10588 afișări
Imaginea articolului Forţele de securitate egiptene au ucis 12 turişti, crezând că sunt terorişti - VIDEO

Forţele de securitate egiptene au ucis 12 turişti, crezând că sunt terorişti - VIDEO (Imagine: HEPTA)

Atacul a avut loc duminică, într-o "zonă restricţionată".

Militari şi poliţişti egipteni urmăreau "elemente teroriste" în zona oazelor, unde au deschis în mod eronat focul asupra unui convoi de patru vehicule cu turişti. Printre victime se află mexicani şi egipteni, a precizat ministerul.

O anchetă a fost deschisă şi este în curs, a anunţat aceeaşi sursă.

Preşedintele mexican Enrique Pena Nieto a deplâns pierderea concetăţenilor săi, într-un mesaj postat pe Twitter.

"Mexicul condamnă aceste acţiuni împotriva cetăţenilor noştri şi a solicitat ca Guvernul egiptean să efectueze o anchetă exhaustivă cu privire la ceea ce s-a întâmplat", afirmă şeful statului mexican.

Ambasadorul mexican în Egipt oferă ajutor cetăţenilor mexicani răniţi în incident, care au fost spitalizaţi, a adăugat Nieto. El a îndemnat ambasada să suplimenteze personalul pentru a ajuta familiile victimelor.

Pe de altă parte, potrivit ziarului de stat Al Ahram, citat de DPA, un schimb de focuri a avut loc în zonă, duminică seara, între forţe de securitate şi presupuşi terorişti.

Şapte "terorişti" au fost ucişi în acest schimb de focuri, potrivit unui oficial din domeniul securităţii.

Un grup cu presupuse legături cu gruparea radicală Statul Islamic (SI) a anunţat duminică faptul că ar fi respins un atac al unor trupe egiptene în Deşertul de Vest.

Regiunea este frecventată de către turişti.

Forţele egiptene de securitate au fost ţinta a numeroase atacuri comise de către militanţi, după îndepărtarea de la putere a fostului preşedinte islamist Mohammed Morsi de către armată, în 2013, în urma unor proteste violente de masă.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici