Germania şi Franţa consideră că România şi Bulgaria nu sunt încă pregătite să adere la Schengen

Bulgaria şi România încă nu sunt pregătite să adere la spaţiul Schegen, au declarat joi ministrul francez de Externe, Alain Juppe, şi omologul său german, Guido Westerwelle.

Germania şi Franţa consideră că România şi Bulgaria nu sunt încă pregătite să adere la Schengen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Franţa susţine intrarea celor două ţări în Schengen, dar până acum, acestea nu au îndeplinit criteriile necesare", a declarat Juppe după întâlnirea cu omologul său german la Berlin, relatează site-ul Novinite.com.

La rândul său, Westerwelle a afirmat că susţine declaraţiile ministrului francez, a anunţat Deutsche Welle.

Bulgaria şi România au îndeplinit deja criteriile tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen, dar ar trebui să depăşească obiecţiile politice ridicate de Franţa, Germania şi alte câteva state membre UE, care au cerut rezultate mai bune din partea Bulgariei în combaterea crimei organizate şi corupţiei, deşi aceste cerinţe nu fac parte din procesul Schengen.

La sfârşitul lui 2010, Franţa şi-a exprimat opoziţia faţă de intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen în martie 2011, aşa cum era prevăzut, invocând problemele nerezolvate privind corupţia şi crima organizată. Germania, Austria, Olanda, Norvegia şi Finlanda şi-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la aderarea celor două ţări.

Parlamentul European urmează să voteze în privinţa aderării Bulgariei şi României la Schengen la 4 iulie, a anunţat luni raportorul portughez Carlos Coelho.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
GERMANIA ,
FRANŢA ,
ROMÂNIA
COMENTARII
  • ala 18 apr 2011

    Noroc ca te-ai certat tu cu Sarkozi, Basescule, ca altfel ne bagau astia in Schengen :))

    Ne-ai cam facut-o cu orgoliul tau prostesc , ma Base !...

    Daca mai alegem PDL inc-o data ne dau astia afara si din UE , * !

  • vasile 15 apr 2011

    avem nevoie de schengen? mai bine ne dam cu rusii si traim bine! de fapt avem nevoie de schengen,poate mai luam o teapa!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa