Gruparea DHKP-C revendică atentatul de la ambasada SUA la Ankara

Gruparea turcă radicală, clandestină şi de extremă stânga DHKP-C a revendicat sâmbătă, pe site-ul său pe Internet, atentatul sinucigaş comis vineri împotriva ambasadei Statelor Unite la Ankara.

375 afișări
Imaginea articolului Gruparea DHKP-C revendică atentatul de la ambasada SUA la Ankara

Gruparea clandestină DHKP-C revendică pe site atentatul de la ambasada SUA la Ankara

O fotografie cu atacatorul sinucigaş purtând o centură de explozibili şi o puşcă mitralieră, având ca fundal steagul mişcării radicale, a fost postată pe site-ul Halkin Sesi (Vocea poporului).

"Copiii noştri sunt în plină glorie", iar "Alisan Sanli" este nemuritor, se poate citi într-un comunicat al DHKP-C (Partidul/Frontul Revoluţionar pentru Eliberarea Poporului) postat pe acest site, acuzând Statele Unite că sunt "călăul popoarelor" şi denunţând "masacre" comise de această ţară, aliată a Turciei în cadrul NATO, în Irak, Afganistan, Libia, Siria şi Egipt.

Mişcarea ironizează în acest comunicat faptul că Statele Unite îşi prezintă reprezentanţele diplomatice ca fiinde cele mai bine protejate din lume, cea din Ankara fiind ţinta unui "atac martir".

DHKP-C ameninţă Statele Unite cu noi atacuri împotriva misiunilor americane de pe teritoriul turc şi îndeamnă această ţară "să părăsească Turcia care ne aparţine", acuzând totodată Turcia şi Guvernul ei că sunt complice la acţiune americane vizând o remodelare a Orientului Mijlociu.

Atacatorul sinucigaş, prezentat de către autorităţile turce ca fiind Ecevit Alisan Sanli, în vârstă de 40 de ani, s-a detonat în faţa unui punct de control de la intrarea în ambasada americană, omorând un agent turc de securitate.

O jurnalistă care se afla în acel loc a fost grav rănită.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici