Guvernul egiptean a demisionat la presiunea manifestanţilor - VIDEO

Guvernul egiptean a prezentat demisia Consiliului Suprem al Forţelor Armate, pe fondul protestelor de la Cairo şi din alte oraşe. Anunţul a fost făcut de Mohamed Hijazi, purtătorul de cuvânt al Executivului aflat la putere din februarie, de la înlăturarea de la putere a fostului preşedinte Hosni Mubarak.

1055 afișări
Imaginea articolului Guvernul egiptean a demisionat la presiunea manifestanţilor - VIDEO

Guvernul egiptean a demisionat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit lui Hijazi, decizia demisiei a fost luată "date fiind circumstanţele dificile prin care trece ţara".

"Cabinetul condus de Essam Charaf va continua să îşi îndeplinească în totalitate atribuţiile până când problema Guvernului va fi rezolvată" de Consiliul militar, precizează oficialul citat.

Consiliul Suprem al Forţelor Armate din Egipt (CFSA) le-a cerut luni seara, într-un comunicat, forţelor politice să se reunească de urgenţă, în a treia zi a confruntărilor din ţară.

CFSA "cere de urgenţă tuturor forţelor politice şi naţionale un dialog pentru examinarea cauzelor care au agravat criza actuală şi mijloace pentru ieşirea din ea cât mai repede posibil pentru a menţine pacea naţională", potrivit comunicatului.

În plus, CSFA cere "tuturor forţelor politice şi naţionale precum şi tuturor cetăţenilor să se implice în (restabilirea) calmului şi să creeze un climat de stabilitate prin procesul politic ce urmăreşte instaurarea unui regim democratic".

Televiziunea publică a anunţat într-o primă fază că această demisie a fost deja respinsă de Consiliul Suprem al Forţelor Armate, apoi ministrul Informaţiilor Osama Haikal a dat asigurări că nu a fost luată încă nicio decizie.

Menit să conducă ţara către democraţie, acest consiliu militar aflat la conducerea Egiptului din februarie, este acuzat că vrea să se menţină la putere şi să perpetueze sistemul represiv înfiinţat de fostul preşedinte.

Mii de persoane protestează de trei zile în Piaţa Tahrir din Cairo, iar intervenţia forţelor de ordine s-a soldat cu moartea a cel puţin 24 de persoane, conform unui bilanţ revizuit în scădere, de la 33 de morţi.

Aceste violenţe, care au provocat sute de răniţi, au loc cu o săptămână înainte de începerea alegerilor legislativ, prevăzute pentru 28 noiembrie.

Protestatarii cer demisia Consiliului Suprem al Forţelor Armate, suspectat de tendinţe dictatoriale. Egiptul va organiza începând din 28 noiembrie primele alegeri parlamentare după înlăturarea regimului Hosni Mubarak.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici