Hackeri ruşi au furat 1,2 miliarde de parole ale unor utilizatori de Internet

Un grup de hackeri ruşi a obţinut aproximativ 1,2 miliarde de parole pe care utilizatorii de Internet le aveau la companii americane şi străine din lume, dezvăluie New York Times în ediţia electronică de marţi.

1664 afișări
Imaginea articolului Hackeri ruşi au furat 1,2 miliarde de parole ale unor utilizatori de Internet

Hackeri ruşi au furat 1,2 miliarde de parole ale unor utilizatori de Internet (Imagine: Shutterstock)

Hackerii au obţinut numele de utilizatori şi codurile de acces de pe circa 420.000 de site-uri de Internet, de la companii mari la site-uri de Internet mai mici, subliniază cotidianul american, citat de AFP.

Publicaţia a obţinut aceste informaţii de la cercetătorii companiei de securitate informatică Hold Security.

Potrivit acestora, hackerii au reuşit să obţină acces la 500 de milioane de conturi de e-mail.

"Hackerii nu au vizat numai companii americane, ci toate site-urile de Internet pe care le-au putut găsi. Aceasta înseamnă de la companii de referinţă în clasamentul celor 500 de miliardari ai lumii la site-uri foarte mici", a declarat Alex Holden, fondatorul Hold Security.

"Majoritatea acestor site-uri sunt în continuare vulnerabile", a avertizat el.

Această intruziune, care ar putea fi cea mai mare realizată vreodată, a pornit de la un grup de hackeri cu sediul în rusia, undeva între Kazahstan şi Mongolia.

Potrivit New York Times, hackerii, bărbaţi în vârstă de aproximativ 20 de ani, nu ar fi mai mulţi de 12.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici