Hosni Mubarak promite creşterea salariilor şi pensiilor

Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, a promis luni o creştere cu 15 la sută a salariilor funcţionarilor şi a pensiilor, în cea de-a 14-a zi a manifestaţiei care îi cere să renunţe la putere, în timp ce Barack Obama a salutat "progresele" înregistrate în dialogul cu opoziţia.

28 afișări
Imaginea articolului Hosni Mubarak promite creşterea salariilor şi pensiilor

Hosni Mubarak promite creşterea salariilor şi pensiilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În aceeaşi idee a calmării situaţiei, Mubarak a cerut formarea unei comisii de anchetă privind violenţele de miercuri din piaţa Tahrir, unde au avut loc confruntări sângeroase între susţinătorii şi opozanţii regimului.

Şeful statului "a dat instrucţiuni pentru înfiinţarea unei (...) comisii de anchetă transparente şi imparţiale, din care să facă parte personalităţi egiptene cunoscute pentru onestitate şi credibilitate, pentru a investiga evenimentele de miercuri", a precizat MENA.

"Guvernul se preocupă de cetăţeanul egiptean şi vrea să îi amelioreze nivelul de viaţă", a declarat, la rândul său, premierul Ahmad Shafic, la încheierea primei reuniuni de la remaniere a întregului Consiliu de Miniştri.

Creşterea salarială va intra în vigoare începând de la 1 aprilie. "Creşterea pensiilor costă Trezoreria 6,5 miliarde de lire egiptene (puţin peste un miliard de dolari)", a precizat ministrul Finanţelor, Samir Radwane.

Acest anunţ nu a temperat însă furia protestatarilor. Noi manifestaţii sunt prevăzute marţi în marile oraşe, în timp ce piaţa Tahrir, devenită simbol al mişcării de contestare de la Cairo rămâne ocupată de manifestanţi.

Cu o zi înainte, o nouă "şedinţă de dialog naţional" a fost organizată între putere şi opoziţie, la care au participat şi Fraţii Musulmani.

Casa Albă a dat asigurări, luni, că autorităţile americane nu sunt în contact cu Fraţii Musulmani, subliniind "numeroase dezacorduri (ale Statelor Unite) cu declaraţiile unora dintre liderii acestei organizaţii".

Preşedintele Statelor Unite a apreciat că procesul politic din Egipt înregistrează "progrese".

În plus, purtătorul de cuvânt al Departamentului american de Stat, Philip Crowley, a declarat că organizarea de alegeri libere în termen scurt în Egipt constituie "o întreprindere ambiţioasă".

El a amintit că potrivit Constituţiei egiptene, alegerile trebuie organizate în decurs de 60 de zile dacă preşedintele Mubarak renunţă la putere.

"Problema este dacă Egiptul este pregătit în prezent să aibă alegeri concurenţiale şi deschise, ştiind că trecutul recent a demonstrat, foarte onest, că alegerile nu au fost cu adevărat libere şi corecte", a declarat Crowley.

La rândul său, afirmând că Franţa nu vrea să "se amestece în alegerea poporului egiptean", ministrul francez al Apărării, Alain Juppé a subliniat că Parisul susţine viitorul unei "democraţii reale" şi apreciază că "tranziţia (trebuie) să de desfăşoare imediat ce va fi posibil".

Casa Albă a cerut Guvernului egiptean, indiferent care va fi el, să respecte "tratatele şi angajamentele" actuale, făcând aluzie evidentă la tratatul de pace cu Israelul.

"Nu ştiu ce se va întâmpla în Egipt, dar interesul nostru este clar: trebuie păstrată pacea care există de trei decenii şi adus calmul în sudul (Israelului) şi stabilitate în regiune", a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Site-ul de Internet german Spiegel Online scria în cursul serii că Mubarak ar putea efectua un "examen medical prelungit" în Germania, evocând discuţii concrete în favoarea unei astfel de soluţii.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului german a dat asigurări că nu a existat o "cerere oficială privind un astfel de sejur".

În acelaşi timp, viaţa îşi reia treptat cursul la Cairo, odată cu deschiderea magazinelor şi străzilor încă de duminică.

Durata restricţiilor de circulaţie a fost redusă din nou în capitală, în Alexandria (nord) şi Suez (est): acestea vor fi în vigoare în intervalul orar 20.00-06.00 (20.00-06.00 ora României).

Bursa din Cairo, închisă la 30 ianuarie, urmează să se deschidă la 13 februarie. Constructorul de automobile japonez Suzuki a anunţat că şi-a reluat producţia în Egipt, la o săptămână după ce a fost întreruptă.

Devenit o figură a mobilizării, Wael Ghoneim, un angajat al gigantului american de Internet Google, a fost eliberat luni.

Anterior în cursul zilei de luni, câteva sute de persoane au blocat accesul într-o importantă clădire guvernamentală cu arhitectură sovietică, Mugamma, care dă înspre piaţa Tahrir.

Din 3 februrarie, manifestaţiile se desfăşoară de cele mai multe ori într-o atmosferă de calm. Confruntările între poliţişti şi manifestanţi în primele zile ale manifestaţiilor, apoi între susţinătorii şi opozanţii lui Hosni Mubarak din 2 februarie s-au soldat cu 300 de morţi, potrivit unui bilanţ al ONU neconfirmat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici