Incidente violente în cursul mitingului de la Atena, la care participă 15.000 de persoane

Violenţe sporadice au avut loc joi seară la Atena între protestatari şi forţele de ordine, în cursul mitingului la care participă aproximativ 15.000 de persoane.

229 afișări
Imaginea articolului Incidente violente în cursul mitingului de la Atena, la care participă 15.000 de persoane

Incidente violente în cursul mitingului de la Atena, la care participă 15.000 de persoane (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Mai mulţi tineri au lansat sticle incendiare în apropierea sediului Parlamentului, iar poliţia a ripostat cu gaze lacrimogene.

Potrivit autorităţilor, la miting participă aproximativ 15.000 de persoane.

Protestatarii denunţă măsurile de austeritate, cu ocazia comemorării reprimării revoltei studenţeşti din 1973.

Studenţi, activişti de stânga şi anarhişti au defilat din cartierul Politehnic până în fata ambasadei americane, trecând prin Piaţa Sintagma, unde se află Parlamentul.

"Dictatura militară nu s-a terminat în 1973, revoltă împotriva UE-FMI !", se putea citi pe pancartele manifestanţilor, care denunţau măsurile de austeritate impuse de instituţiile financiare internaţionale.

Unii protestatari şi-au exprimat nemulţumirea faţă de participarea extremei-dreapta la noul Guvern de uniune naţională.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici