Joe Biden l-a sunat pe preşedintele Kurdistanului irakian

Vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, l-a sunat, miercuri, pe preşedintele Kurdistanului irakian, Masoud Barzani, în aceeaşi zi în care premierul irakian, Nouri al-Maliki, i-a acuzat pe kurzi că adăpostesc insurgenţi jihadişti.

192 afișări
Imaginea articolului Joe Biden l-a sunat pe preşedintele Kurdistanului irakian

Joe Biden (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Aceste acuzaţii au accentuat profundele diviziuni ce subminează ţara, afectată de o ofensivă a combatanţilor sunniţi din cadrul grupării Statul Islamic (SI), care, începând din 9 iunie, au preluat controlul asupra unor teritorii largi din Irak.

În cursul unei conversaţii telefonice, Biden şi Barzani au căzut de acord asupra necesităţii "accelerării procesului de formare a unui Guvern are să respecte prevederile Constituţiei irakiene", a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

De asemenea, Biden a exprimat condoleanţe pentru moartea unor irakieni în luptele împotriva jihadiştilor.

Cabinetul vicepreşedintelui a refuzat să precizeze dacă Biden a sunat în urma declaraţiilor incendiare ale lui Nouri al-Maliki la adresa kurzilor.

Joe Biden este de mai mult timp un purtător de cuvânt al lui Barack Obama pentru Irak. Vicepreşedintele american a multiplicat în ultimele zile îndemnurile la uniune între arabii sunniţi şi şiiţi şi kurzii din Irak, în scopul de a pune capăt crizei politice şi militare din această ţară.

Comunicatul Casei Albe nu precizează dacă Barzani a făcut apel la organizarea unui referendum de independenţă în Kurdistanul irakian, un proiect respins ferm de Washington.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici