John Kerry susţine că "fereastra diplomatică se deschide din ce în ce mai mult" în privinţa Iranului

Secretarul de Stat american John Kerry a apreciat, duminică seară, că fereastra diplomatică cu Iran este "din ce în ce mai deschisă", cu două zile înainte de negocierile internaţionale cruciale de la Geneva privind dosarul nuclear iranian.

96 afișări
Imaginea articolului John Kerry susţine că "fereastra diplomatică se deschide din ce în ce mai mult" în privinţa Iranului

John Kerry susţine că "fereastra diplomatică se deschide din ce în ce mai mult" în privinţa Iranului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"La ora actuală, fereastra diplomatică se deschide din ce în ce mai mult", a declarat Kerry în timpul discursului său de la Londra, retransmis prin videoconferinţă în Statele Unite, în faţa grupului de presiune american pro-israelian AIPAC (American Israel Public Affairs Committee).

"Însă vrem să ştiţi că şi ochii noştri sunt deschişi", a declarat liderul diplomaţiei americane în faţa celor aproximativ 1.600 de delegaţi ai acestei puternice organizaţii evreieşti americane care îşi desfăşoară în prezent summitul anual.

"Deoarece căutăm o reglare paşnică a programului nuclear iranian, cuvintele trebuie să fie urmate de acte", a repetat Kerry ca aluzie la dorinţa de deschidere diplomatică manifestată de Iran în ultima lună şi primirea bună din Statele Unite.

"Oricare ar fi angajamentul cu Iran, suntem pe deplin conştienţi de nevoia de securitate a Israelului", a afirmat secretarul de Stat în faţa APAIC.

Anterior, Kerry a luat prânzul la Londra cu lidera diplomaţiei europene Catherine Ashton care va conduce marţi şi miercuri la Geneva un nou ciclu de negocieri cu privire la dosarul nuclear iranian între Teheran şi grupul "5+1" (Statele Unite, China, Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Germania).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici