Liderul administraţiei de la Tiraspol: Chişinăul are scopul de a preda puterea sa Bruxelles-ului sau, posibil, Bucureştiului

Liderul administraţiei de la Tiraspol Evgheni Şevciuk a apreciat joi că priorităţile politicii externe a Chişinăului constau în "predarea puterii, într-o formă sau alta, Bruxelles-ului sau, posibil, chiar Bucureştiului", potrivit site-ului transnistrean President.gospmr.ru.

1712 afișări
Imaginea articolului Liderul administraţiei de la Tiraspol: Chişinăul are scopul de a preda puterea sa Bruxelles-ului sau, posibil, Bucureştiului

Şevciuk: Chişinăul are scopul de a preda puterea sa Bruxelles-ului sau, posibil, Bucureştiului

Şevciuk a subliniat că relaţiile Tiraspolului cu Chişinăul sunt în continuare tensionate.

"Republica Moldova în permanenţă pune accent pe priorităţile politicii sale externe, care constau în predarea puterii, într-o formă sau alta, Bruxelles-ului sau, posibil, chiar Bucureştiului", a afirmat liderul separatist, într-un interviu pentru postul rus de radio City-FM, citat de President.gospmr.ru.

"Astăzi (joi), Curtea Constituţională a Republicii Moldova a stabilit că limba română este limbă oficială. O limbă similară (cu cea moldovenească). De asemenea, ei au foarte mulţi consilieri politici din România. Au loc procese integraţioniste. Noi, bineînţeles, nu suntem împotrivă ca acest lucru să se întâmple, însă am vrea ca Republica Moldova să ia în considerare interesele locuitorilor din regiunea transnistreană", a adăugat Şevciuk.

Curtea Constituţională de la Chişinău a stabilit joi că limba oficială a Republicii Moldova este "limba română, nu limba moldovenească în baza grafiei latine", conferind statut de normă constituţională Declaraţiei de Independenţă a ţării, adoptată în august 1991.

Ulterior, şeful Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Parlamentului rus, Aleksei Puşkov, a afirmat joi că decizia Chişinăului de a recunoaşte limba română drept limbă oficială a Republicii Moldova reprezintă "încă un pas spre despărţirea definitivă de Transnistria".

Şevciuk a apreciat, de asemenea, că acordul de asociere cu Uniunea Europeană, semnat de Republica Moldova, ar putea fi folosit pentru a exercita asupra Transnistriei presiuni economice, "în scopul de a obţine concesii în domeniul politic".

El a reiterat că Transnistia doreşte o integrare cu Rusia.

Miercuri, liderul transnistrean a propus Sovietului Suprem (Parlamentului) de la Tiraspol să modifice Constituţia Transnistriei prin introducerea unor articole care ar permite aplicarea legislaţei ruse.

"Aceasta ar permite răspândirea şi aplicarea experienţei legislative ruse, în conformitate cu dorinţa poporului de se a se uni cu Rusia, exprimată prin referendumul din 2006", afirmă Şevciuk într-o scrisoare ataşată la proiectul de lege.

Potrivit rezultatelor referendumului organizat la 17 septembrie 2006, în Transnistria, 97 la sută dintre locuitorii regiunii separatiste s-au declarat în favoarea unirii cu Rusia şi numai 2,3 la sută contra.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici