MAE rus îşi rezervă dreptul de a lua măsuri după expulzarea unui diplomat rus din România
Ministerul rus de Externe a apreciat, miercuri, că expulzarea unui diplomat rus din Româna este un gest neprietenesc şi a declarat că îşi rezervă dreptul de a lua măsuri ca răspuns la această decizie, relatează Interfax, în pagina electronică.
MAE rus îşi rezervă dreptul de a lua măsuri după expulzarea unui diplomat rus din România (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Expulzarea unui diplomat rus din Româna este un gest neprietenesc, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Ministerului rus de Externe, care anunţă că îşi rezervă dreptul de a lua măsuri ca răspuns la această decizie.
"La Moscova această acţiune a fost primită ca fiind neprietenească şi nemotivată. Regretăm că, în loc să facă eforturi pentru a înlătura aspectele negative din relaţiile ruso-române, Bucureştiul demonstrează încă o dată nepăsare în ceea ce priveşte misiunea urgentă de a le corecta", se arată în comunicatul MAE rus.
"Partea rusă respinge categoric o astfel de abordare distructivă, care contravine intereselor de dezvoltare a parteneriatului între ţările noastre, aşa cum îndemnăm mereu partea română", adaugă Ministerul rus de Externe.
"Spre deosebire de secretarul I al ambasadei române la Moscova, surprins în flagrant delict având asupra sa materiale şi echipamente de spionaj, care îi demonstrau deplin activităţile ilegale, diplomatul rus nu a fost implicat în nici un fel de activităţi care să justifice o astfel de decizie. Luate împreună, acestea înseamnă înveninarea intenţionată a atmosferei în relaţiile ruso-române. Am avertizat Bucureştiul asupra unor astfel de acţiuni, dar, aparent, acolo nu a prevalat bunul-simţ", precizează comunicatul MAE rus.
Ministerul de Externe de la Moscova avertizează că partea română va purta "întreaga responsabilitate pentru posibilele consecinţe". "Ne rezervăm dreptul de a lua măsuri", adaugă comunicatul oficial.
Conform Interfax, reprezentanţi ai ambasadei române la Moscova au fost invitaţi, miercuri, la Ministerul rus de Externe, după ce Bucureştiul a declarat persona non grata un diplomat rus aflat la post în România, informează Interfax, în pagina electronică. Diplomaţii români au refuzat să facă declaraţii la plecarea din sediul MAE rus.
Serviciul Federal de Securitate rus a anunţat, luni, că a reţinut un diplomat român, pentru spionaj, acesta fiind declarat persona non grata şi având la dispoziţie 48 de ore pentru a părăsi ţara. Ministerul de Externe român a anunţat marţi, decizia de expulzare a unui diplomat rus cu rang similar.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic ieri, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Sincera mea parere:
1. Nu arestezi un diplomat, decat daca vrei sa faci foc.
2. Nu dai la toate trusturile de presa inregistrarea cu surprinderea in flagrant a unui diplomat (inclusiv spion) decat daca vrei sa faci foc cu mult fum. In chestiunile de spionaj nu sunt date "noua" pt ca sunt sensibile.
3. Problema e cunoscuta de toata lumea care cunoaste spionajul (in spatele imunitatii diplomatii diplomatice lucreaza spioni).
Romania a acceptat elemente a scutului antiracheta SUA. "Vine iarna"
Postez rar, dar urmaresc zilnic (inclusiv comentariile). Am votat actuala putere NU C'AR FI FOST BUNI, CI PT CA ERAU MAI PUTIN RAI (atunci) decat toti cei inscrisi in cursa! De fapt, nu voiam cu nici un chip PSD (formula Iliescu+restul inclusiv Geoana) iar pe PNL nu i-am gasit (eu personal) cu destula verticalitate in persoana lui Crin Antonescu; (i-am votat cand cu Campeanu). Si asa am votat PDL-istii.
DAR IMI PARE RAU - SI IN CE PRIVESTE EVOLUTIA ECONOMICA DAR MAI ALES RASPUNSUL vs. RUSII
Diplomatii nu se aresteaza indiferent de motive, prinsi in flagrant sau nu.
Masura de retorsiune importiva arestarii mi se pare normala.
Daca ar fi fost doar expulzat era altceva.
Pe de alta parte, nu am deloc incredere in "flagrantele" bolsevice aranjate impotriva diplomatilor, propriilor cetateni si uneori importiva propriilor bolsevici loiali care insa incomodeaza sau vor si o parte din putere.