18+  Mesopotamia - leagănul civilizaţiei şi locul primului sărut consemnat din istoria omenirii

Oamenii din antichitate se sărutau de mai mult timp decât credea, arată un studiu.

1165 afișări
Imaginea articolului Mesopotamia - leagănul civilizaţiei şi locul primului sărut consemnat din istoria omenirii

British Museum

Mesopotamienii au ilustrat arta erotică înaintea indienilor

Un studiu publicat în revista Science arată că primele dovezi scrise ale sărutului romantic datează de acum 4.500 de ani, în Mesopotamia, şi nu de acum 3.500 de ani, în India, cum se credea anterior.

Cercetătorii au analizat texte antice scrise în cuneiform şi au găsit referinţe la sărut şi la bolile transmise prin acesta.

Studiul sugerează că sărutul romantic ar putea fi chiar mai vechi decât scrierea şi că ar fi avut un rol în selecţia partenerilor şi în evoluţia patogenilor.

Autorii studiului spun că sărutul este o practică complexă şi fascinantă, care merită mai multă atenţie din partea ştiinţei.

Ei speră că cercetările lor vor stimula noi descoperiri despre istoria şi semnificaţia sărutului, transmite Smithsonian

O frescă (cea din imagine) ilustrează un cuplu de doi babilonieni dezbrăcaţi (persoana cu barbă din partea de jos este bărbat, persoana de sus cu părul lung este femeie)  care se sărută şi fac sex într-un pat, pe la 1800 î.Hr. Relicva este expusă la Muzeul Britanic din Londra. 

Oamenii Homo Sapiens şi oamenii de Neanderthal se sărutau 

Există dovezi clare că strămoşii noştri arhaici au întreţinut relaţii sexuale cu oamenii de Neanderthal – dovada poate fi văzută în ADN-ul nostru.

Oamenii de ştiinţă care studiază placa dentară de la fosilele de Neanderthal au descoperit semnătura genetică a unui microorganism vechi de 48.000 de ani care se găseşte şi astăzi în gura oamenilor moderni şi este diferit de cele ale neandertalienilor.

Cum a ajuns acolo?

Sărutul este o posibilitate certă, deşi nu singura, deoarece cele două specii ar fi putut, de asemenea, să fi împărţit o masă.

Arta erotică, practicată de zeci de mii de ani 

Indicii există şi din artă şi arheologie. O figurină din Ain Sakhri,  veche de 11.000 de ani  şi sculptată de Cultura Natufiană ce a existat în Israelul şi Siria de azi, reprezintă cel mai vechi obiect de artă erotică. 

Înfăţişează o femeie şi un bărbat făcând sex, în timp ce pare că se sărută pasional. 

Scrierea cuneiformă a apărut în jurul anului 3200 î.Hr. şi timp de câteva sute de ani părea limitată la texte administrative banale

După un timp, poate în mod inevitabil, subiectul relaţiilor amoroase şi-a găsit drumul în comunicarea pe cale scrisă şi în literatură – s-au descoperit scrisori şi consemnări referitoare la sărut, unele vechi de 4,500 ani. 

.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici