Ministrul bulgar de Interne nu anticipează o decizie privind aderarea Bulgariei şi României la Schengen înainte de martie

O decizie politică privind aderarea Bulgariei şi României la Schengen nu va fi adoptată mai devreme de martie 2013, a apreciat ministrul bulgar de Interne Ţvetan Ţvetanov la Bruxelles.

408 afișări
Imaginea articolului Ministrul bulgar de Interne nu anticipează o decizie privind aderarea Bulgariei şi României la Schengen înainte de martie

Ministrul bulgar de Interne nu anticipează o decizie privind aderarea Bulgariei şi României la Schengen înainte de martie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ţvetanov, care se află la Bruxelles pentru a participa la o ultimă reuniune a Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne organizată în mandatul preşedinţiei cipriote a Uniunii Europene (UE), a apreciat că o aderare a Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen de liberă circulaţie nu va fi luată în discuţie din cauza lipsei unor progrese "suficiente" de la ultima întâlnire, în octombrie.

Ministrul a declarat pentru corespondentul postului naţional bulgar de radio (BNR) că prima reuniune ordinară a Consiliului în mandatul Irlandei la preşedinţia UE a fost programată în martie 2013, relatează site-ul Novinite.com.

El a refuzat să citeze termene concrete înaintea publicării unui raport al Comisiei Europene (CE) privind situaţia din România în cadrul Mecanismului pentru Cooperare şi Verificare (MCV).

Ţvetanov a declarat că nu se aşteaptă la o abordare a subiectului în cadrul unei reuniuni ministeriale informale, prevăzută în ianuarie 2013, în mandatul Irlandei, adăugând că o asemenea decizie nu este luată în cadrul unei reuniuni informale.

"Sper că subiectul Schengen va fi pus pe agenda primei reuniuni organizate sub preşedinţia Irlandei (la UE). Sper că Olanda îşi va schimba poziţia şi sper şi doresc ca raportul privind România să fie pozitiv, un lucru care va permite deschiderea unei perspective în vederea unei decizii politice", a declarat ministrul bulgar de Interne.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici