Noi proteste la Atena. Zece mii de oameni manifestează împotriva măsurilor de austeritate

Mii de persoane participă la Atena la o serie de proteste faţă de măsurile de austeritate, în paralel cu o grevă a salariaţilor din sectorul public. Greva din sectorul public afectează muzeele, transporturile aeriene, spitalele, tribunalele şi oficiile administrative.

512 afișări
Imaginea articolului Noi proteste la Atena. Zece mii de oameni manifestează împotriva măsurilor de austeritate

Noi proteste la Atena (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Pe 19 octombrie este prevăzută o grevă generală public-privat.

Proteste la care participă 10.000 de persoane au început la Atena în jurul prânzului. Transportul urban la Atena funcţionează normal.

Manifestaţiile sunt organizate în principal de sindicatul PAME, dar la acţiune s-au asociat şi alte organizaţii sindicale.

Sute de studenţi protestează faţă de recenta reformare a sistemului învăţământului superior.

Salariaţii din sectorul public sunt nemulţumiţi de planul care prevede trimiterea în şomaj tehnic a 30.000 de persoane şi reduceri salariale de până la 40 la sută.

Guvernul grec intenţionează disponibilizarea a 150.000 de salariaţi din sectorul public până în 2015.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici