O delegaţie comercială de dimensiuni record îl însoţeşte pe David Cameron în China

Premierul britanic David Cameron se află în prima sa vizită la Beijing după o întâlnire cu Dalai Lama de anul trecut care a iritat regimul chinez, şi conduce cea mai mare delegaţie comercială trimisă vreodată în China de Marea Britanie.

144 afișări
Imaginea articolului O delegaţie comercială de dimensiuni record îl însoţeşte pe David Cameron în China

O delegaţie comercială de dimensiuni record îl însoţeşte pe David Cameron în China (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Anumite persoane din Europa şi din alte părţi observă mutaţiile care au loc în lume şi vor să izoleze China în spatele unei cortine de bambus şi bariere comerciale. Marea Britanie vrea în schimb să dărâme aceste bariere", a afirmat Cameron în faţa presei, la Beijing.

El a dat asigurări, după o întrevedere cu premierul chinez Li Keqiang, că nicio ţară din Europa nu este mai deschisă investiţiilor chineze ca Marea Britanie.

"Mă voi bate pentru un acord comercial între Uniunea Europeană şi China, cu aceeaşi determinare cu care mă bat pentru un acord de liber-schimb între Statele Unite şi UE, aflat în prezent în discuţii", a spus Cameron.

Cei doi şefi de guverne au anunţat semnarea a două acorduri, care vizează în principal întărirea cooperării în explorarea spaţiului, cultură şi protejarea proprietăţii intelectuale.

Premierul Li a spus la rândul său că acordurile reprezintă progrese în domeniul trenurilor de mare viteză, cu care autorităţile de la Beijing vor să seducă pieţele occidentale, şi al investiţiilor chineze în sectorul energiei nucleare. El nu a oferit detalii.

David Cameron a fost primit şi de preşedintele chinez Xi Jinping, care a cerut întărirea cooperării celor două ţări.

Ministrul de Finanţe George Osborne a anunţat la jumătatea lunii octombrie, după o vizită la Beijing, aprobarea unor investiţii chineze în proiecte nucleare din Marea Britanie.

Ulterior a fost făcut public un acord între guvernul britanic, grupul francez EDF şi grupurile chineze de stat CGN şi CNNC, pentru construcţia a două reactoare în sudul Angliei.

Li Keqiang a comparat relaţiile între Londra şi Beijing cu un tren de mare viteză care poate creşte constant viteza, cu condiţia să fie sigur.

Relaţiile sino-britanice au fost tendsionate după o întâlnire din luna mai 2012 a premierului britanic cu Dalai Lama, liderul spiritual tibetan aflat în exil, acuzat de China de separatism.

Li Keqi a spus însă luni că Marea Britanie şi-a demonstrat respectul pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Chinei şi pentru menţinerea principiului unei singure Chine.

Cameron a evocat pe scurt şi cu discreţie problema drepturilor omului, salutând reformele anunţate de Beijing la jumătatea lunii noiembrie, în domenii precum guvernanţa şi protecţia juridică a drepturilor omului.

Premierul britanic a vizitat un centru de pregătire al Jaguar Land Rover din Beijing. Grupul a încheiat acorduri pentru livrarea a 100.000 de vehicule pe piaţa chineză în 2014, a spus Cameron.

El a dezvăluit şi un acord de colaborare între liga naţională de fotbal a Chinei şi Premier League, pentru dezvoltarea fotbalului din China.

Între şefii de companii care îl însoţesc pe David Cameron se află şeful Royal Dutch Shell şi cel al grupului farmaceutic GlaxoSmithKline, aflat în centrul unei ample investigaţii de corupţie în China.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici