O navă de agrement s-a scufundat în fluviul Volga: Cinci morţi şi peste 100 de dispăruţi - VIDEO

Cel puţin cinci persoane au murit şi alte 101 sunt date dispărute după ce nava de agrement Bulgaria s-a scufundat în fluviul Volga, a anunţat, luni, directorul centrului regional pentru situaţii de urgenţă, Igor Panshin.

1588 afișări
Imaginea articolului O navă de agrement s-a scufundat în fluviul Volga: Cinci morţi şi peste 100 de dispăruţi - VIDEO

O navă de agrement s-a scufundat în fluviul Volga: Cinci morţi şi peste 100 de dispăruţi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cele cinci victime - patru femei şi o fetiţă - au fost găsite pe puntea navei, în cursul operaţiunilor de salvare desfăşurate în cursul nopţii de duminică spre luni, potrivit ITAR-Tass.

"Nava turistică este răsturnată de pe o parte pe alta de curenţii din Volga, iar combustibilul se scurge din rezervoare", împiedicând acţiunile de salvare, a spus el.

Panshin a declarat însă că scafandrii au reuşit să facă opt scufundări în cursul nopţii, principala lor prioritate fiind sala de muzică a navei, unde se aflau mulţi copii în momentul producerii accidentului.

Referindu-se la posibilele cauze ale accidentului, el a afirmat că, potrivit relatărilor martorilor oculari, nava a încercat să schimbe direcţia, înclinându-se puternic pe partea dreaptă, moment în care a fost lovită de valuri, care au inundat puntea. "Nava a mai plutit încă opt minute", a spus Panshin.

Nava Bulgaria avea la bord 185 de persoane, dintre care 79 au fost salvate. Conform informaţiilor preliminare, şase pasageri călătoreau fără bilet, în condiţiile în care nava avea autorizaţie să transporte numai 120 de persoane.

Zona de căutare a supravieţuitorilor a fost extinsă de la 20 la 25 de kilometri în aval pe Volga.

Şansele de găsire a unor supravieţuitori sunt infime

Echipele de salvare au anunţat luni dimineaţă că au recuperat 80 de supravieţuitori în urma accidentului, sugerând luni că operaţiunea de salvare se transformă deja în misiune de recuperare a victimelor.

Supravieţuitorii au denunţat absenţa oricărei instrucţiuni legate de măsurile de salvare la bordul navei: "Nu exista nici o indicaţie despre locul unde se află vestele de salvare", a declarat o pasageră care a reuşit să se salveze ieşind pe o fereastră în timp ce nava se scufunda.

Nava Bulgaria, construită în 1955 în Cehoslovacia, trecuse cu succes în iunie printr-un control tehnic, obţinând avizul de navigaţie, a afirmat Ministerul rus al Transporturilor. Vasul de agrement s-a scufundat duminică în Volga, pe teritoriul Tatarstanului, la circa 800 de kilometri est de Moscova.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici