Obama îndeamnă regimul de la Damasc să se retragă de la putere

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, îi cere omologului sirian, Bashar Al-Assad, să se retragă de la putere, acuzându-l de reprimarea protestelor şi de uciderea civililor.

Barack Obama (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Barack Obama acuză regimul sirian de "ură faţă de oameni şi faţă de demnitatea umană", după moartea a sute de persoane în oraşul Homs, informează FOX News.

"La 30 de ani după ce tatăl său a masacrat zeci de mii de persoane nevinovate la Hama, Bashar Al-Assad a demonstrat o ură similară faţă de oameni şi faţă de demnitatea umană", a spus Obama.

Bilanţul incidentelor violente din oraşul sirian Homs a ajuns la aproximativ 350 de morţi, afirmă un lider al opoziţiei siriene, citat de Sky News.

"Era o zi normală de proteste, dar au început să lanseze obuze de mortieră asupra mulţimii", a declarat Abu Rami Alhomsy, membru al Comisiei Generale a Revoluţionarilor Sirieni.

"Multe femei şi mulţi copii au fost ucişi sau răniţi", a spus el.

Bilanţul nu poate fi verificat din surse independente, dat fiind că regimul sirian nu permite accesul jurnaliştilor. Autorităţile susţin că autorii atacurilor sunt "terorişti".

Vineri, mii de sirieni au manifestat în întreaga ţară pentru a marca 30 de ani de la acţiunile de reprimare de la Hama (centru).

Siria se confruntă din martie 2011 cu un val de proteste violente faţă de regimul Bashar Al-Assad, acţiunile de reprimare soldându-se, potrivit estimărilor ONU, cu aproximativ 6.000 de morţi.



comentează şi tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
SUA ,
SIRIA ,
COMENTARII
  • mario 5 feb 2012

    Are si asta o idee buna, dar sunt convins ca O'banana habar nu are unde e Siria.
    Eu recomand ca e cazul guvernului Obama sa se duca dupa cel al Siriei, ca nu e mare diferenta.

  • Se pregateste omologul B-As Escu, Mr Obama? 4 feb 2012

    De ce nu spuneti sa se pregateasca omologul roman? Ca scutul se face si fara el ! Sa ne dea un respiro, ca pana si Nea Nelu ne-a dat repaos dupa 6 ani de domnie!

  • Gică 4 feb 2012

    În lumea asta sunt atâţia oameni bolnavi (psihic) încât nu mi-ar fi de mirare să fie o acţiune de manipulare a opiniei publice. Încă cel mai rău este faptul că s-au pierdut vieţi.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa