AKP a câştigat alegerile legislative din Turcia, dar a pierdut majoritatea absolută în Parlament

Partidul islamo-conservator al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan a câştigat alegerile legislative desfăşurate duminică în Turcia, dar a pierdut, după 13 ani, majoritatea absolută în Parlament, potrivit rezultatelor finale, relatează France TV Info în pagina electronică.

1083 afișări
Imaginea articolului AKP a câştigat alegerile legislative din Turcia, dar a pierdut majoritatea absolută în Parlament

Partidul lui Erdogan a câştigat alegerile, dar ar putea pierde majoritatea absolută în Parlament (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), care a câştigat toate alegerile legislative începând din 2002, a obţinut 41% din voturi, adică 259 de mandate din cele 550 ale Parlamentului.

AKP este urmat de Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat) şi Partidul Acţiunii Naţionaliste (MHP, dreapta), care au obţinut 25%, respectiv 16,5% din voturi, adică 131, respectiv 82 de mandate.

De asemenea, partidul kurd HDP (Partidul Democratic al Poporului) a reuşit să treacă pragul de 10% din sufragii stabilit pentru accederea în Parlament, obţinând 12,6% din voturi şi 78 de mandate.

Prin urmare, partidul lui Erdogan va fi nevoit să înceapă negocieri pentru formarea unei coaliţii.

Preşedintele turc spera într-o victorie zdrobitoare a partidului său, pentru a putea amenda Constituţia.

Odată cu accederea în Parlament a partidului kurd HDP, planul AKP de modificare a Constituţiei Turciei va fi complicat.

"Ne aşteptăm la un Guvern minoritar şi alegeri anticipate", a declarat mai devreme pentru Reuters, sub protecţia anonimatului, un oficial din cadrul AKP.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici