PE a solicitat "clarificări" Statelor Unite. O comisie va ancheta acuzaţiile de spionaj

Parlamentul European (PE) a cerut, joi, "clarificări imediate" din partea Washingtonului cu privire la acuzaţiile de spionare a unor instituţii europene şi cetăţeni europeni de către Statele Unite şi a însărcinat o comisie să efectueze o anchetă în acest sens.

134 afișări
Imaginea articolului PE a solicitat "clarificări" Statelor Unite. O comisie va ancheta acuzaţiile de spionaj

PE a solicitat "clarificări" Statelor Unite. O comisie va ancheta acuzaţiile de spionaj (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Într-o rezoluţie adoptată cu 483 de voturi pentru şi 93 de voturi împotrivă, Parlamentul "condamnă cu putere spionarea unor reprezentanţe ale Uniunii Europene (UE)". Dacă informaţiile vor fi confirmate, această afacere "va fi de natură să afecteze relaţiile transatlantice", avertizează aleşii.

În schimb, stânga şi extrema stângă au eşuat în încercarea de a impune adoptarea unor amendamente privind "amânarea", "suspendarea" sau "îngheţarea" negocierilor comerciale transatlantice, care trebuie să înceapă luni.

În palalel cu votarea acestei rezoluţii, preşedinţii a şapte grupuri politice din PE au hotărât joi, în unanimitate, să însărcineze Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne cu efectuarea unei "anchete aprofundate" în legătură cu dezvăluirile privind programul de spionaj american care viza, de asemenea, instituţii europene şi cetăţeni europeni, şi prezentarea unui raport până la sfârşitul anului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici