Peste 80% din moldovenii din România au votat PLDM şi PL

Majoritatea moldovenilor care au votat în România au preferat PLDM, formaţiune care a obţinut circa 43%, pe locul al doilea situându-se PL, cu aproape 39%.

17 afișări
Imaginea articolului Peste 80% din moldovenii din România au votat PLDM şi PL

Peste 80% din moldovenii din România au votat PLDM şi PL (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Astfel, din cele 9.724 de voturi exprimate la cele 8 secţii de votare deschise în România, 8.002 voturi - reprezentând peste 82% din totalul opţiunilor exprimate - s-au dus către cele două formaţiuni - PLDM, condus de Vlad Filat, şi Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu.

La nivelul ţării, PLDM a obţinut 4.213 dintre cele 9.724 de voturi exprimate, adică 43,3% din totalul opţiunilor electorale. PL s-a clasat al doilea, cu 3.789 de voturi obţinute, reprezentând un total de 38,9% .

Bucureşti

La nivelul celor două secţii, PL şi PDLM s-au aflat aproape la egalitate, liberalii lui Ghimpu obţinând 1.737 de voturi, în timp ce liberal-democraţii lui Filat au luat cu trei voturi mai mult, respectiv 1.740 de voturi.

Concret, dintre cele 1.872 de voturi exprimate la ambasada Moldovei de la Bucureşti, cele mai multe - 781 - s-au dus către PLDM, în timp ce 723 de alegători au votat pentru Partidul Liberal. La ambasadă au mai fost 137 de votanţi în favoarea Partidului Democrat şi 29 în favoarea comuniştilor.

Comuniştii au fost, de asemenea, preferaţi de 36 dintre cei 2.390 de alegători moldoveni care au votat la secţia deschisă la Consulat. Cei mai mulţi alegători care şi-au exprimat opţiunea electorală la Consulat - respectiv 1.014 - au optat însă pentru Partidul Liberal, în timp ce 959 au votat pentru PDLM.

Galaţi

Cele mai multe voturi s-au împărţit între aceleaşi două formaţiuni - PLDM şi PL. Astfel, dintre cele 517 voturi exprimate la secţia din acest oraş, aproape jumătate, respectiv 223 de alegători, au votat pentru PLDM, iar 191 pentru Partidul Liberal.

Cluj

Dintre cei 1.345 de alegători, 603 au votat pentru PLDM, iar 523 pentru Partidul Liberal.

Iaşi

Dintre cei peste 2.000 de alegători, 971 au votat pentru PLDM, iar 768 pentru Partidul Liberal.

Timişoara

260 dintre cei 589 de alegători au preferat PLDM, în timp ce 213 au votat pentru Partidul Liberal.

Braşov

Dintre cei 559 de cetăţeni moldoveni, 215 au optat pentru PLDM , 213 pentru PL, iar 23 au optat pentru Comunişti.

Constanţa

Partidul Liberal a obţinut 144 din voturile exprimate, iar PLDM a fost preferat de 201 alegători.

Conform datelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală, pentru PLDM au votat 31.975 de alegatori din afara ţării, pentru PL 16.299, pentru PDM 5.693, iar pentru PCRM au votat 4.351 de persoane.

Cei mai mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova care se află în străinătate au votat în Italia (28.285 de cetăţeni) şi în România (9.724). În Rusia au votat 4.330 de alegători, în timp ce în Spania, Statele Unite, Grecia şi Franţa numărul votanţilor depăşeste 2.000 de persoane.

Potrivit datelor publicate de Comisia Electorală Centrală la ora 11.10, după numărarea a 95,4 la sută din voturi, PCRM a obţinut 40,5 la sută, PLDM 28,7 la sută, PD 12,9 la sută, iar PL 9,3 la sută.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici