Premierul elen a reafirmat marţi seară decizia de a convoca un referendum privind planul de salvare a Greciei

Premierul elen, Giorgios Papandreou, a reafirmat marţi seară decizia de a convoca un referendum privind planul de salvare european pentru Grecia, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului grec, Angelos Tolkas.

265 afișări
Imaginea articolului Premierul elen a reafirmat marţi seară decizia de a convoca un referendum privind planul de salvare a Greciei

Premierul elen, Giorgios Papandreou (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Papandreou a condiţionat eventuale schimbări politice la conducerea ţării de rezultatul votului de încredere de vineri seară, care are ca miză supravieţuirea Guvernului, a adăugat Tolkas, citat de televiziunea publică Net.

Şedinţa extraordinară de Guvern de marţi seară a avut loc înaintea reuniunii de la Cannes, unde Papandreou se va întâlni cu liderii german, Angela Merkel, şi francez, Nicolas Sarkozy, precum şi cu lideri ai UE şi FMI, într-o încercare a principalilor decidenţi europeni de a calma îngrijorarea provocată de anunţul referitor la referendumul din Grecia.

"Continuă discuţiile privind foaia de drum care prevede votul de încredere şi apoi convocarea referendumului (...); insistăm asupra acestui plan (...). Democraţia nu este mediatică sau virtuală; ea se va exprima vineri şi credem în votul de încredere", a spus Tolkas.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici