Presa şi băncile, victime ale unui atac cibernetic de amploare în Coreea de Sud - VIDEO

Poliţia sud-coreeană a deschis miercuri o anchetă pe tema unui presupus atac cibernetic de amploare împotriva posturilor de televiziune şi a băncilor, ale căror reţele informatice au fost paralizate.

5863 afișări
Imaginea articolului Presa şi băncile, victime ale unui atac cibernetic de amploare în Coreea de Sud - VIDEO

Presa şi băncile, victime ale unui atac cibernetic de amploare în Coreea de Sud (Imagine: Shutterstock)

"Membri ai echipei noastre cibernetice anchetează pe această temă în acest moment", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei naţionale, după ce agenţia de presă Yonhap a anunţat un atac împotriva a trei posturi de televiziune şi a două bănci, în contextul tensiunilor cu Coreea de Nord.

Regimul nord-coreean, ale cărui ameninţări sunt tot mai numeroase de la noile sancţiuni votate împotriva sa de Consiliul de Securitate al ONU, este suspectat că a orchestrat cele două atacuri cibernetice de anvergură împotriva Coreei de Sud în 2009 şi 2011.

De fiecare dată, au fost vizate administraţiile publice şi instituţiile financiare, reţelele lor fiind scoase din funcţiune provizoriu. În cazul uneia dintre bănci, milioane de clienţi nu şi-au putut folosi cardurile sau retrage banii din bancomate timp de o săptămână.

Phenianul acuză, de asemenea, Seulul şi Washingtonul de astfel de atacuri. Săptămâna trecută, regimul a denunţat atacuri cibernetice "prelungite şi intesive" împotriva mai multor site-uri oficiale, între care cel al agenţiei de presă Korean Central News Agency (KCNA) şi cel al companiei Air Koryo.

Surse oficiale din cadrul serviciilor de informaţii sud-coreene, citate de presă, estimează la 3.000 numărul informaticienilor nord-coreeni mobilizaţi în războiul cibernetic. 

Coreea de Sud a instituit un mecanism de alertare a apărării sale cibernetice pentru a preveni agresiunile nord-coreene şi a adoptat o scară de risc denumită Infocon.

Odată cu accentuarea tensiunilor în peninsula coreeană, după cel de-al treilea test nuclear nord-coreean, la 12 februarie, nivelul Infocon a fost ridicat la 5 de la 4.

Potrivit Guvernului, Coreea de Sud fost victima a 40.000 de atacuri cibernetice din exterior sau interior în 2012, faţă de 24.000 în 2008.

"Coreea de Sud este o superputere informatică cu o infrastructură excelentă, dar ea rămâne relativ vulnerabilă la acte de piraterie", sublinia recent, într-un interviu pentru AFP Park Soon-Tai, responsabil de operaţiuni antihacking la Agenţia sud-coreeană de securitate pe Internet, un organism de stat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici