Preşedinta Argentinei, spitalizată din cauza unei fracturi la gleznă

Preşedinta argentiniană Cristina Kirchner a suferit vineri o fractură la nivelul gleznei stângi şi a fost spitalizată la Buenos Aires, a anunţat Guvernul, după o serie de probleme de sănătate care au ţinut-o departe de viaţa publică.

151 afișări
Imaginea articolului Preşedinta Argentinei, spitalizată din cauza unei fracturi la gleznă

Preşedinta Argentinei, Cristina Kirchner (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În urma unei contuzii la nivelul gleznei stângi, preşedinta Cristina Fernandez de Kirchner a suferit o fractură bimaleolară deplasată", a anunţat unitatea medicală prezidenţială.

Acest diagnostic necesită "o imobilizare, un tratament simptomatic şi o monitorizare", afirmă aceeaşi sursă, fără să facă alte precizări.

Preşedinta, în vârstă de 61 de ani, a fost supusă unor examene într-un centru spitalicesc din nordul capitalei, unde urma să fie evaluată gravitatea leziunii.

Ea a suferit un "accident domestic", la reşedinţa din provincia Santa Cruz (sud), potrivit presei locale.

Preşedinta a primit primul ajutor la spitalul din capitala provinciei, Rio Gallegos, dar examenele nu au putut să fie finalizate din cauza unor defecţiuni ale aparatului IRM, potrivit portalului online Opi Santa Cruz.

Kirchner nu a participat la niciun eveniment public timp de aproape o lună. Ea a fost spitalizată în noiembrie din cauza unei infecţii intestinale care a ţinut-o departe de palatul prezidenţial şi summitul G20 din Australia.

Ea şi-a făcut marţi prima apariţie publică, susţinând un discurs la Buenos Aires.

În martie Kirchner a suferit o entorsă la glezna stângă, la Roma, în timpul unei vizite oficiale la Vatican, şi a fost nevoită să poate încălţăminte ortopedică la întâlnirea cu Papa Francisc.

Cristina Kirchner, aleasă în 2007 şi realeasă în 2011, îşi încheie mandatul după alegerile din octombrie 2015. În al doilea mandat, ea şi-a suspendat în patru rânduri activitatea din cauza unor probleme de sănătate. La sfârşitul lui 2013 a fost operată în urma unei hemoragii cerebrale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici