Proteste în Bulgaria: Două mii de persoane au manifestat la Plovdiv împotriva infracţionalităţii - VIDEO

Peste două mii de tineri - suporteri a două cluburi de fotbal şi studenţi - au manifestat duminică la Plovdiv, în sudul Bulgariei, acuzând Guvernul şi Justiţia pentru "impunitatea" noilor îmbogăţiţi şi a romilor.

820 afișări
Imaginea articolului Proteste în Bulgaria: Două mii de persoane au manifestat la Plovdiv împotriva infracţionalităţii - VIDEO

Două mii de persoane au protestat la Plovdiv faţă de infracţionalitate, criticând Guvernul bulgar (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Manifestanţii i-au adus un omagiu unui tânăr bulgar lovit mortal cu maşina - cu premeditare potrivit poliţiei - în urmă cu zece zile, în satul Katuniţa din apropiere, de apropiaţi ai unui lider interlop local, Kiril Raşkov, supranumit "Ţarul Kiro".

Agitând drapelul naţional, manifestanţii purtau banderole pe care scria: "Nu vom uita, nu vom ierta" şi "Nu vrem să plătim pentru ţigani".

Manifestanţii i-au huiduit pe premier şi pe preşedinte, precum şi pe Procurorul general şi pe preşedintele consiliului judiciar, reproşându-le că "nu impun aplicarea legii". Adresându-se instituţiilor statului, ei au cerut măsuri "împotriva corupţiei şi arbitrarului".

Vizând romii fără a-i numi, manifestanţii au cerut "să fie eliminată cerşetoria", "construcţiile ilegale să fie distruse", părinţii ai căror copii nu merg la şcoală să nu primească ajutoare sociale, iar furturile şinelor de cale ferată, panourilor şi capacelor de canalizare "să fie considerate acte teroriste".

În ghetoul romilor din Plovdiv, Stolipinovo, putea fi percepută îngrijorarea locuitorilor, alimentată de zvonuri privind atacuri iminente ale manifestanţilor.

"Partidele naţionaliste care vor să câştige voturi la alegeri (23 octombrie-n.r.) sunt cele care îi incită pe aceşti tineri împotriva noastră", a apreciat Ranghel Palamudov, un rom de 71 de ani.

Situaţia a rămas însă calmă, manifestanţii susţinând o declaraţie a asociaţiilor studenţeşti potrivit căreia protestele "nu au un caracter etnic".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici