Groapa comună a fost descoperită în iunie, la periferia oraşului rus Kirov, situat la 800 de km nord-est de Moscova, în stepa rusă.
Reprezentanţi ai Grupului de speologie italian San Martino au declarat că în groapa care are dimensiunile de 100/50 de metri sunt 15.000-20.000 de schelete. Este vorba de resturi aparţinând unor militari decedaţi în primele luni ale anului 1943 după ce au fost luaţi prizonieri de armata sovietică după contraofensiva de la Stalingrad. Groapa comună se află la 15 kilometri de oraşul Kirov, în apropierea Râului Vjatka, de-a lungul căii ferate transsiberiene.

După primele cercetări, au fost stabilite naţionalităţile unora dintre victime: italieni, germani, români şi unguri – prizonieri de război morţi de foame, de frig, de boli, în timp ce erau transportaţi cu trenul. De aceea au fost îngropaţi de-a lungul căii ferate. Cercetătorii ruşi Aleksei Ivakin şi Andrei Ogoljuk au estimat că în groapă ar putea fi între 15.000 şi 20.000 de schelete.

„Mulţumim asociaţiei ungare Had-és Kultúrtörténeti Egyesület pentru semnalarea care ne-a permis să luăm legătura cu persoanele din Rusia care se ocupă de această descoperire excepţională”, a declarat Gianfranco Simonit, responsabil al Secţiei de cercetări istorice a Grupului de speologie San Martino.

Simonit a declarat că Ambasada Italiei din Rusia a fost informată în iunie în legătură cu acest caz, la fel şi reprezentanţele diplomatice ale Germaniei, Ungariei şi României.
Citeşte şi: Donald Tusk, preşedintele Consiliului European: Criza generată de Brexit constituie o oportunitate pentru reformarea UE
Citeşte şi: Angela Merkel şi Francois Hollande cer un plan clar de remediere a problemelor la nivelul UE
Citeşte şi: Donald Trump ia medicamente anticolesterol şi este supraponderal / Medicul personal: „sănătatea fizică este excelentă”
Citeşte şi: Preşedintele Parlamentului European: O victorie a lui Donald Trump, un „iresponsabil”, va fi o problemă pentru întreaga lume
Citeşte şi: Orban descrie plastic relaţia cu Polonia: „Un proverb spune că, dacă ai încredere în cineva, poţi fura cai împreună cu el. Cetăţenii ungari vor fura cu bucurie cai împreună cu polonezii”
Citeşte şi: Oficial ungar: UE prezintă temeri în legătură cu referendumul din Ungaria privind cotele de refugiaţi