Rusia face apel la respectarea unui armistiţiu olimpic

Rusia le cere tuturor beligeranţilor angajaţi în conflicte armate din întreaga lume, în special în Siria, să respecte un armistiţiu în timpul Jocurilor Olimpice şi paralimpice de la Soci, se poate citi într-un comunicat al Ministerului rus de Externe.

164 afișări
Imaginea articolului Rusia face apel la respectarea unui armistiţiu olimpic

Rusia face apel la respectarea unui armistiţiu olimpic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În calitate de organizatoare a Jocurilor Olimpice de iarnă, Rusia le cere cu insistenţă beligeranţilor din toate conflictele (...) să respecte armistiţiul olimpic. Apelul nostru este înainte de toate adresat părţilor conflictului din Siria, care are un impact destabilizator nu numai în interiorul acestei ţări, ci şi în toată regiunea", stipulează documentul, citat de RIA Novosti, în pagina electronică.

Ministerul rus a amintit că acest demers este conform cu rezoluţia Adunării Generale a ONU 68/9, adoptată la 6 noiembrie 2013 la iniţiativa Moscovei, care cere construirea unei lumi paşnice şi mai bune graţie sportului şi idealului olimpic.

Necesitatea de a respecta armistiţiul olimpic face obiectul unui apel al secretarului general al ONU, Ban Ki-moon.

Rezoluţia care face apel la un armistiţiu olimpic este adoptată la fiecare doi ani înaintea Jocurilor Olimpice, un eveniment sportiv de anvengură planetară. Ca orice altă rezoluţie a Adunării Generale a ONU, ea are caracter de recomandare.

Cea de-a XXII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă va debuta vineri la Soci.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici