Rusia va oferi Naţiunilor Unite probe că atacul chimic din Siria ar fi fost comis de insurgenţi

Rusia va oferi Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite probe care ar demonstra că atacul chimic din 21 august este o "provocare" a rebelilor sirieni, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

613 afișări
Imaginea articolului Rusia va oferi Naţiunilor Unite probe că atacul chimic din Siria ar fi fost comis de insurgenţi

Rusia va oferi Naţiunilor Unite probe că atacul chimic din Siria ar fi fost comis de insurgenţi (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Avem suficiente probe că opoziţia recurge frecvent la provocări pentru a atrage o intervenţie militară în Siria. Le vom prezenta Consiliului de Securitate ONU", a declarat Lavrov.

"Este vorba de probe care demonstrează caracterul provocator al atacului chimic din 21 august", a subliniat Lavrov.

"De asemenea, avem informaţii conform cărora au existat mai multe incidente similare celui de la Al-Ghouta", din 21 august, a precizat şeful diplomaţiei ruse.

Statele Unite şi Rusia au ajuns la un acord în privinţa planului de plasare sub control internaţional şi de distrugere a arsenalului chimic sirian, regimul de la Damasc având la dispoziţie o săptămână pentru prezentarea listei cu arme neconvenţionale care ar urma să fie distruse, sub supravegherea Naţiunilor Unite, până la jumătatea anului 2014.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 100.000 de morţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici