Soldaţii ruşi trimişi în Ucraina se confruntă cu întârzieri tot mai mari la salarii: "Vom începe să luptăm pe gratis?"

Soldaţii ruşi care luptă în Ucraina şi familiile acestora se plâng din ce în ce mai des de întârzieri în plata salariilor, a relatat miercuri agenţia de presă independentă Verstka.

2979 afișări
Imaginea articolului Soldaţii ruşi trimişi în Ucraina se confruntă cu întârzieri tot mai mari la salarii: "Vom începe să luptăm pe gratis?"

Locuitorii din 52 de regiuni ruseşti, precum şi din peninsula anexată Crimeea, au declarat că membrii familiilor lor care luptă în prezent în Ucraina au primit plăţi salariale întârziate sau parţiale, în timp ce unii nu au fost plătiţi deloc, potrivit raportului.

Verstka a identificat această tendinţă examinând o serie de pagini tematice şi chat-uri pe site-ul de socializare VKontakte, unde au început să apară plângeri privind plăţile salariale la începutul acestei luni, relatează The Moscow Times.

"Vom începe să luptăm pe gratis?", a întrebat un utilizator VKontakte.

Printre cei afectaţi se numără soldaţii profesionişti şi cei care s-au înrolat recent în armată, precum şi recruţii chemaţi în timpul campaniei de mobilizare militară "parţială" a Rusiei, a relatat agenţia de presă.

Valentina Melnikova, care conduce Comitetul mamelor soldaţilor din Rusia, a declarat că, în opinia sa, întârzierile în plata salariilor soldaţilor sunt cauzate de colapsul birocraţiei armatei ruse, care a lăsat-o incapabilă să ţină evidenţa numărului mare de soldaţi suplimentari care se află acum în rândurile sale.

Potrivit declaraţiilor oficiale, salariul de pornire pentru un soldat rus care luptă în Ucraina este de 195.000 de ruble (2.535 de dolari) pe lună, ceea ce este de aproape 14 ori mai mare decât salariul mediu din unele regiuni ale Rusiei.

Pe lângă salariu, militarii ruşi au dreptul să primească şi diverse bonusuri în funcţie de gradul lor, nivelul de calificare şi numărul total de ani de serviciu în armată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici