Statele Unite, dispuse să iniţieze negocieri nucleare cu regimul nord-coreean

Statele Unite sunt dispuse să aibă o atitudine flexibilă în negocierea unui acord nuclear cu regimul din Coreea de Nord, afirmă emisarul special american Sydney Seiler.

695 afișări
Imaginea articolului Statele Unite, dispuse să iniţieze negocieri nucleare cu regimul nord-coreean

Statele Unite, dispuse să iniţieze negocieri nucleare cu regimul nord-coreean (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

"Acordul nuclear cu Iranul demonstrează valoarea şi posibilităţile pe care le oferă negocierile", a declarat Sydney Seiler, emisarul special american pe tema negocierilor nucleare cu regimul de la Phenian, citat de cotidianul The Guardian.

"Acordul a demonstrat disponibilitatea noastră, când avem omologi dispuşi la negocieri, şi demonstrează flexibilitatea atunci când Coreea de Nord ia decizia de a alege alt drum", a explicat Seiler.

Într-un discurs rostit sâmbătă, liderul regimului stalinist de la Phenian, Kim Jong-Un, a făcut declaraţii împotriva Statelor Unite.

"A trecut definitiv vremea în care Statele Unite ne şantajau cu arme nucleare. Acum suntem noi o sursă de temeri pentru Statele Unite", a spus Kim Jong-Un, într-un discurs în faţa veteranilor, referindu-se la presupusele capabilităţi atomice ale Coreei de Nord.

Săptămâna trecută, Coreea de Nord anunţa că nu este interesată de negocieri cu Statele Unite privind programul nuclear.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici