Teodor Baconschi: România, dispusă să poarte un dialog cu Rusia pe tema scutului antirachetă

România este dispusă să poarte un dialog cu Rusia pe tema amplasării unor elemente ale scutului american antirachetă pe teritoriul românesc, a anunţat joi, la Kiev, ministrul român de Externe, Teodor Baconschi.

167 afișări
Imaginea articolului Teodor Baconschi: România, dispusă să poarte un dialog cu Rusia pe tema scutului antirachetă

Teodor Baconschi (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Noi suntem pregătiţi să negociem cu partenerii noştri, pe o bază bilaterală. Experţii noştri militari vor evoca aceste lucruri", a declarat Baconschi, într-o conferinţă de presă, citat de RIA Novosti în pagina electronică.

Acordul privind amplasarea de elemente ale scutului antirachetă american în România contribuie la securitatea NATO, a subliniat şeful diplomaţiei române, aflat într-o vizită oficială în Ucraina.

"Sunt convins că dialogul între NATO şi Rusia, dar şi între Statele Unite şi Rusia va confirma că acest sistem va viza numai protejarea statelor membre ale Alianţei" Nord-Atlantice, a apreciat Baconschi.

Moscova se opune planurilor Washingtonului de amplasare a unor elemente ale scutului său antirachetă în România şi consideră acest lucru o ameninţare la adresa forţelor ruse de disuasiune nucleară.

Statele Unite, care afirmă că viitorul sistem de apărare antirachetă din Europa nu va fi îndreptat împotriva potenţialului strategic rus, refuză să acorde garanţii scrise în acest sens, cerute de Rusia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici