22 de persoane, ucise în timpul manifestaţiilor în trei oraşe siriene

Douăzeci şi două de persoane au fost ucise vineri în trei oraşe siriene, în timpul manifestaţiilor ostile regimului, a anunţat Ammar Qurabi, preşedintele Organizaţiei naţionale a drepturilor omului.

48 afișări
Imaginea articolului 22 de persoane, ucise în timpul manifestaţiilor în trei oraşe siriene

22 de persoane, ucise în timpul manifestaţiilor în trei oraşe siriene (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Avem lista nominală cu 17 manifestanţi ucişi la Deraa şi am fost informaţi despre moartea a doi manifestanţi la Homs (160 de kilometri nord de Damasc) şi a altor trei la Harasta", o localitate situată la 12 kilometri nord de Damasc, a declarat Qurabi.

Un bilanţ precedent menţiona moartea a 13 persoane la Deraa, la 100 de kilometri sud de Damasc, centrul mişcării de contestare a regimului.

"Am constatat folosirea intensă a gloanţelor reale, a gazelor lacrimogene şi a unui alt gaz care provoacă leşinuri", a afirmat el.

"Membri ai serviciilor de securitate îmbrăcaţi în civil au deschis focul pentru a dispersa manifestanţii, după rugăciune", declarase anterior un militant pentru drepturile omului din Deraa.

Presa oficială a evocat doi morţi, un membru al serviciilor de securitate şi un ambulanţier, şi zeci de răniţi în rândul civililor, poliţiştilor şi agenţilor serviciilor de securitate, atinşi de tiruri imputate unor "bărbaţi înarmaţi care au deschis focul asupra mulţimii".

Siria este, de la jumătatea lui martie, teatrul unei mişcări de contestare fără precedent a regimului lui Bashar al-Assad.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici