Ucraina nu intenţionează să declare starea de urgenţă, asigură UE

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici l-a asigurat joi pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că nu intenţionează să declare starea de urgenţă în Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Olivier Bailly.

286 afișări
Imaginea articolului Ucraina nu intenţionează să declare starea de urgenţă, asigură UE

Ucraina nu intenţionează să declare starea de urgenţă, asigură UE (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Într-o convorbire telefonică avută de cei doi oficiali miercuri dimineaţă, preşedintele Ianukovici a afirmat că "nu intenţionează să declare starea de urgenţă în Ucraina", unde ciocniri violente au loc începând de duminică, a precizat Olivier Bailly.

Preşedintele Comisiei i-a cerut din nou lui Ianukovici să "iniţieze un dialog la cel mai înalt", în condiţiile în care o nouă întâlnire este prevăzută pentru joi după-amiază între preşedintele ucrainean şi liderii opoziţiei de la Kiev.

"Deocamdată, dăm o şansă dialogului politic", deoarece dorim "detensionarea situaţiei, oprirea violenţelor împotriva manifestanţilor paşnici şi a jurnaliştilor", a precizat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

UE "doreşte să sprijine" acest dialog, a adăugat el, precizând că la Kiev este aşteptat vineri comisarul pentru Extindere, Stefan Fule, iar reprezentanta diplomaţiei europene, Catherine Ashton, "ar putea să facă, de asemenea, o vizită în Ucraina săptămâna viitoare".

Întrebat despre eventuale sancţiuni ale UE privind Ucraina, Bailly a asigurat că "prioritară" pentru Bruxelles nu este "redefinirea relaţiilor cu Ucraina". El a confirmat însă că Barroso i-a atras atenţia preşedintelui Ianukovici că, dacă ""situaţia nu se stabilizează", cei 28 vor analiza "posibilele consecinţe asupra relaţiilor dintre Kiev şi Bruxelles".

Statele Unite au anunţat miercuri primele sancţiuni vizând Kievul, anulând vizele pentru mai mulţi ucraineni "care au legătură cu violenţele" din capitală.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici