UE şi Germania consideră că anexarea de către Israel a unor zone din Cisiordania ar încălca legislaţia internaţională

  • Heiko Maas: Anexarea de către Israel a unor zone din Cisiordania ar încălca legislaţia internaţională
  • Heiko Maas: Uniunea Europeană vrea "dialog" cu Israelul şi pledează pentru soluţia a două state în conflictul israelo-palestinian
  • Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a semnalat că nu vrea să piardă "oportunitatea" de a anexa zone din Cisiordania în iulie
809 afișări
Imaginea articolului UE şi Germania consideră că anexarea de către Israel a unor zone din Cisiordania ar încălca legislaţia internaţională

Heiko Maas: Anexarea de către Israel a unor zone din Cisiordania ar încălca legislaţia internaţională

Planul Israelului de anexare a unor zone din Cisiordania este incompatibil cu reglementările internaţionale, avertizează Heiko Maas, ministrul german de Externe.

Uniunea Europeană consideră anexarea incompatibilă cu legislaţia internaţională, dar "vrea dialog" cu Israelul, a afirmat Heiko Maas în cursul unei vizite la Ierusalim, conform agenţiei Associated Press şi cotidianului Times of Israel.

"Nu am venit să stabilesc niciun preţ", a subliniat şeful diplomaţiei germane, precizând că vizita sa are rolul de a afla informaţii despre planurile Guvernului israelian.

"Multi oameni din Israel, dar şi din Uniunea Europeană sunt preocupaţi de actualele evoluţii în procesul de pace din Orientul Mijlociu şi de posibilele planuri de anexare. Germania menţine angajamentul pentru obiectivul ajungerii la soluţia negociată a două state", a subliniat Heiko Maas.

Autoritatea Palestiniană a avertizat că va proclama stat palestinian, pe baza frontierelor anterioare anului 1967, dacă Israelul anexează zone din Cisiordania. Anexarea teritoriilor ar reprezenta o "ameninţare existenţială" pentru palestinieni şi o încălcare gravă a acordurilor internaţionale, a declarat premierul palestinian, Mohammed Shtayyeh.

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a semnalat, conform presei israeliene, că nu vrea să piardă "oportunitatea" de a anexa zone din Cisiordania în iulie, liderul israelian părând să ignore apelurile internaţionale de a evita o nouă criză în Orientul Mijlociu. Premierul Israelului vrea ca manevra să fie coordonată cu Statele Unite. Planul de pace elaborat de Casa Albă prevede posibilitatea anexării de către Israel a 30% din Cisiordania în cadrul eventualului proces de pace. Planul este respins de Autoritatea Palestiniană. În ultimele săptămâni, Casa Albă şi Departamentul de Stat au semnalat că orice acţiune de anexare trebuie să facă obiectul negocierilor cu palestinienii.

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a anunţat că toate acordurile de securitate semnate cu Israelul şi SUA sunt considerate nule.

Administraţia SUA consideră că discuţiile despre posibila anexare de către Israel a unor zone din Cisiordania "ar trebui să aibă loc în cadrul negocierilor directe între Israel şi palestinieni pe tema planului de pace elaborat de preşedintele Donald Trump", a comunicat recent Departamentul de Stat american. Administraţia SUA a semnalat în mai multe rânduri că nu susţine iniţiativa Israelului de anexare a vreunei zone din Cisiordania în acest moment.

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a avertizat că eventuala anexare de către Israel a unor zone din Cisiordania ar conduce la un "conflict masiv".

Franţa a îndemnat statele partenere în cadrul Uniunii Europene să analizeze posibilitatea de a ameninţa Israelul cu o reacţie dură dacă va aplica planul de anexare a unor zone din Cisiordania.

Benjamin Netanyahu a anunţat că va iniţia în iulie discuţii referitoare la extinderea suveranităţii israeliene asupra coloniilor evreieşti şi Văii Iordanului, zone situate în Cisiordania. Ideile sunt conţinute şi în planul de pace pentru conflictul israelo-palestinian elaborat de Administraţia Donald Trump.

Liderii palestinieni au condamnat vehement planul Israelului de extindere a controlului asupra zonelor din Cisiordania anexate în războiul din 1967.

Un purtător de cuvânt al UE a refuzat să facă vreun comentariu specific pe tema planului de reacţie, dar a subliniat că "anexarea intră în contradicţie cu legislaţia internaţională, iar dacă va continua, Uniunea Europeană va acţiona în mod corespunzător".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici