Un avion al unei companii asiatice, cu 58 de persoane la bord, s-a prăbuşit într-un râu. 12 persoane au decedat. VIDEO cu momentul prăbuşirii

Un avion aparţinând companiei taiwaneze TransAsia Airways şi având peste 50 de persoane la bord s-a prăbuşit, miercuri, într-un râu în Taipei, provocând moartea a 12 persoane, relatează BBC News Online.

35847 afișări
Imaginea articolului Un avion al unei companii asiatice, cu 58 de persoane la bord, s-a prăbuşit într-un râu. 12 persoane au decedat. VIDEO cu momentul prăbuşirii

Un avion al unei companiei asiatice, cu 58 de persoane la bord, s-a prăbuşit într-un râu. VIDEO cu momentul prăbuşirii (Imagine: Captură video)

Avionul avea la bord 58 de persoane, dintre care 53 de pasageri şi cinci membri ai echipajului. Dintre pasageri, 31 sunt turişti din China continentală, care cel mai probabil se întorceau acasă, întrucât multe persoane vin în Taiwan prin insulele Kinmen.

Avionul este în prezent pe jumătate scufundat în apele râului Keelung. Echipele de salvare au tăiat fuzelajul şi încearcă să salveze persoanele blocate în interior.

Oficiali din Taipei susţin că 16 persoane au fost rănite, iar soarta altor 30 nu este cunoscută.

Avionul ATR-72 tocmai decolase de pe aeroportul Songshan din Taipei şi se îndrepta către insulele Kinmen, în largul coastei de sud-est a Chinei, a precizat agenţia CNA. Controlorii de trafic aerian au pierdut contacul cu avionul la ora locală 10.55 (04.55 ora României).

Înregistrări video, realizate probabil din maşinile care treceau pe pod, arată cum avionul pierde rapid în altitudine, loveşte un taxi apoi marginea podului, înainte de a se prăbuşi în râu.

Un post local de televiziune ETTV a difuzat o înregistrare video în care se vede că avionul este acoperit aproape în întregime de apele râului Keelung, din Taiwan.

În iulie, 48 de persoane au murit după ce un avion aparţinând TransAsia Airways s-a prăbuşit în arhipelagul Penghu din Taiwan, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici