Video Un avion Germanwings cu 150 de oameni la bord s-a prăbuşit în Franţa. Una dintre cutiile negre a fost găsită. Autorităţile au suspendat căutările victimelor - VIDEO

Un avion Airbus A320 al companiei Germanwings, care circula de la Barcelona către Dusseldorf şi avea 150 de persoane la bord, s-a prăbuşit marţi în regiunea Barcelonnette, în sudul Franţei, relatează presa franceză. Avionul aparţine companiei germane Germanwings, filiala low-cost a companiei aeriene Lufthansa. Secretarul de stat francez pentru Transporturi, Alain Vidalies, a declarat că nu există nici un supravieţuitor.

Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) şi jandarmeria franceză au confirmat că un Airbus A320 s-a prăbuşit în regiunea Barcelonnette, în sudul Franţei, scrie Le Figaro în ediţia electronică.

21:35 Autorităţile au suspendat căutările victimelor

Autorităţile franceze au suspendat, pe parcursul nopţii, căutările victimelor accidentului aviatic produs în sud-estul Franţei, relatează presa de la Paris.

Avionul s-a prăbuşit în zona Barcelonnette, situată în provincia Haute Provence, în sud-estul Franţei. Resturile avionului sunt în Masivul Pic de l'Estrop, la altitudinea de peste 2.500 de metri.

Sute de membri ai echipelor de intervenţie au suspendat căutările la lăsarea serii şi pe fondul ninsorii.

19:35 Una dintre cutiile negre ale avionului prăbuşit în sud-estul Franţei a fost găsită

Anchetatorii francezi au recuperat una dintre cutiile negre ale avionului companiei Germanwings prăbuşit marţi în sud-estul Franţei, un accident soldat cu moartea celor 150 de pasageri şi membri ai echipajului.

Potrivit unor surse citate de Reuters, unul dintre aparatele care au înregistrat parametrii tehnici şi conversaţiile piloţilor avionului Airbus A320 a fost recuperat.

Printre persoanele aflate la bordul avionului companiei Germanwings erau 67 de cetăţeni germani, 45 de spanioli şi cel puţin un belgian.

De asemenea, la bord erau 16 elevi şi doi profesori de la Liceul german Joseph-Koenig, situat în oraşul Haltern am See.

Avionul companiei Germanwings s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă înzăpezită din Alpii francezi, în apropierea localităţii Barcelonnette (provincia Haute-Provence, sud-estul Franţei).

18:00 - Directorul companiei Germanwings afirmă că 67 de germani se aflau în avionul prăbuşit

Directorul companiei aeriene Germanwings, Thomas Winkelmann, a declarat marţi că 67 de cetăţeni germani se aflau la bordul avionului Airbus A320 prăbuşit în sudul Franţei, relatează France TV.

17:05 - Avionul Germanwings a căzut brusc de la altitudinea de 10.000 de metri

Avionul de pasageri al companiei Germanwings prăbuşit în sud-estul Franţei a pierdut 10.000 de metri în doar două minute, existând informaţii contradictorii referitoare la transmiterea de către piloţi a unui semnal de alertă, informează Europe1.

Potrivit informaţiilor preliminare, avionul Airbus A380 a căzut rapid de la altitudinea de 10.000 de metri.

Unele surse declaraseră că piloţii transmiseseră un semnal de alertă, dar informaţia a fost respinsă de autorităţile aeronautice franceze.

Resturile avionului sunt concentrate pe o rază de doi kilometri, iar autorităţile suspectează o eroare tehnică.

16:30 - Reprezentanţii Germanwings au declarat că pilotul avionul avea peste 10 ani de experienţă alături de companie. O echipă de angajaţi Airbus, Lufthansa şi Germanwings se îndreaptă spre locul accidentului pentru a stabili cât mai repede cauza tragediei. Reprezentanţii companiei au declarat că aeronava a pierdut contactul cu turnul de control francez. Avionul a avut o cădere abruptă de aproximativ 8 minute, informează France 24.

 

15:45 - Lufthansa confirmă prăbuşirea avionului filialei low-cost Germanwings

"Cu profund regret, trebuie să confirmăm că Zborul Germanwings 4U 9525, pe ruta Barcelona - Düsseldorf, a suferit un accident în Alpii francezi. Cursa era efectuată cu un avion de tip Airbus A320, iar la bord erau 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului", a comunicat Lufthansa.

Companiile Lufthansa şi Germanwings au creat o linie telefonică specială pentru rudele victimelor - 0800 11 33 55 77.

"Toată lumea de la Germanwings şi Lufthansa este profund şocată şi îndurerată de acest eveniment. Gândurile şi rugăciunile noastre sunt la rudele şi prietenii pasagerilor şi membrilor echipajului", precizează comunicatul.

15:40 - Primele dovezi arată că prăbuşirea avionului Airbus în Franţa nu este un act terorist - oficiali

Oficiali germani din domeniul securităţii au declarat că, potrivit primelor dovezi, prăbuşirea avionului Airbus A320 al companiei Germanwings, în sudul Franţei, nu este un act de terorism, relatează agenţia DPA în pagina electronică.

15:10 - Aeronava avea la bord 150 de persoane, nu 148, aşa cum a fost anunţat iniţial.

14:50 - Preşedintele francez Francois Hollande a declarat că "nu ar exista victime franceze", dar fără "o certitudine totală". Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a declarat că printre victimele accidentului aviatic produs marţi în sudul Franţei se află numeroşi cetăţeni spanioli, dar şi germani şi turci.

Regele Felipe al Spaniei, care se afla într-o vizită în Franţa, s-a întâlnit cu preşedintele francez, Francois Hollande, la Palatul Elysee, unde au discutat despre prăbuşirea avionului Germanwings.

Cancelarul german, Angela Merkel, şi-a anulat toate întâlnirile programate pentru a urmări situaţia privind accidentul aviatic din sudul Franţei, relatează agenţia DPA în pagina electronică.

Merkel, care a discutat la telefon cu Hollande şi cu premierul spaniol Mariano Rajoy, s-a declarat profund şocată de prăbuşirea avionului german.

14:40 - Secretarul de stat francez pentru Transporturi, Alain Vidalies, a declarat că "nu există niciun supravieţuitor" în urma prăbuşirii avionului companiei Germanwings.

14:25 - Cel puţin 45 dintre pasagerii avionului Germanwings au nume spaniole

Cel puţin 45 dintre pasagerii avionului Airbus 320 al companiei Germanwings care s-a prăbuşit marţi dimineaţa în sudul Franţei au nume spaniole, au anunţat surse din cadrul Guvernului de la Madrid, citate de El Mundo, în ediţia electronică.

Pentru moment nu s-a putut stabili dacă aceste persoane sunt de naţionalitate spaniolă. Potrivit surselor citate, la bordul avionului se aflau şi doi bebeluşi.

Vicepremierul Soraya Saenz de Santamaria, a anunţat marţi la Sevilla că a fost creată o celulă de criză pentru a obţine cât mai repede o listă cu numele victimelor.

În plus, Ministrul Muncii, Fatima Banez, se va deplasa la locul producerii accidentului.

14:00 - Elicopterele trimise în zonă au reperat epava avionului

Elicopterele trimise în zona în care s-a prăbuşit avionul au reperat epava aparatului de zbor şi câteva cadavre în jurul acesteia, a anunţat secretarul de stat pentru Transporturi Alain Vidalies, citat de Europe1 în pagina electronică.

"Avionul a fost reperat. Acesta s-a prăbuşit într-o zonă inaccesibilă pe cale rutieră", a declarat pentru Europe1 secretarul de stat. "Nimeni nu a putut ajunge la avion până la ora la care vorbim. Pur şi simplu, survolarea cu elicopterele a permis reperarea carcasei avionului şi a câtorva cadavre în jurul avionului", a adăugat Vidalies.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne, Pierre-Henry Brandet, citat de France TV, locul accidentului aviatic este greu accesibil deoarece "unele drumuri sunt înzăpezite".

13:48 - Directorul companiei Lufthansa, care deţine Germanwings, a declarat că ”nu se ştie ce s-a întâmplat cu avionul”.

UPDATE 13:45 - Ministrul francez al Transporturilor a confirmat că nu există supravieţuitori ai accidentului.

 

Avionul aparţine companiei germane Germanwings. Însă compania a scris pe Twitter că deocamdată nu are o confirmare oficială a prăbuşirii. "Am aflat recent despre informaţiile din presă care speculează cu privire la un incident, deşi noi nu avem încă informaţii proprii confirmate", a precizat Germanwings.

Postul Europe1 relatează că avionul decolase de la Barcelona la ora 10.01 (11.01, ora României) şi urma să ajungă la Dusseldorf, în nordul Germaniei, însă a disprut de pe ecranele radarelor în jurl orei 11.15 (12.15, ora României).

Potrivit unor surse, avionul a emis un semnal de alarmă la ora 10.47.

Aparatul de zbor, care avea la bord 142 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă, în apropierea localităţii Prads-Haute-Bléone (Alpes-de-Haute-Provence).

Două elicoptere ale jandarmeriei franceze au fost trimise în zona în care s-a prăbuşit avionul.

"Navigaţia aeriană ne-a informat privind pierderea de pe radio/radar a unui zbor al companiei Germanwings GW18G", a precizat DGAC. "Zborul s-a declarat în stare de alertă la ora locală 10.47 (11.47, ora României), în apropiere de Barcelonnette", a adăugat sursa citată.

Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, va ajunge la locul prăbuşirii în "una sau două ore", a anunţat premierul Manuel Valls.

La rândul său, preşedintele francez, Francois Hollande, a declarat că cel mai probabil nu există supravieţuitori în urma prăbuşirii avionului Airbus A320 al companiei Germanwings, relatează Le Parisien, în ediţia electronică.

Hollande: Cel mai probabil nu sunt supravieţuitori în accidentul din Franţa

"Condiţiile accidentului nu sunt încă elucidate (...) Ele sugerează că nu va fi niciun supravieţuior", a declarat preşedintele francez.

Hollande a adăugat, de asemenea, că pentru moment nu sunt cunoscute identităţile victimelor. "Nu cunoaştem încă identităţile victimelor. Tocmai s-a constituit o celulă de criză", a adăugat el.

Airbus A320 sunt avioane bimotoare de pasageri, de diametru standard (cu un singur culoar), scurt/mediu-curier construite de Airbus. Aparatul are patru modele, în funcţie de autonomia de zbor şi de capacitate, A318, A319, A320, A321. Intrat în serviciu în 1988, a fost primul avion de pasageri cu comenzi de zbor digitale fly-by-wire şi este cel mai popular model comercializat de Airbus existând peste 5000 de comenzi, din care peste 3000 de avioane au fost livrate şi sunt operaţionale. Avionul a fost gândit pentru a înlocui modelele Boeing 727 şi pentru a fi concurent modelelor Boeing 737 şi Douglas DC-9 (inclusiv McDonnell Douglas MD-80).

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 50 comentarii
Taguri:
avion ,
prabusire ,
franta
COMENTARII
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
Martorul-cheie rupe tăcerea