Un avion militar ucrainean cu 49 de oameni la bord a fost DOBORÂT. Toţi pasagerii au murit. REACŢIA preşedintelui Ucrainei - FOTO, VIDEO

Cel puţin 49 de oameni au murit după ce insurgenţii au doborât, sâmbătă dimineaţă, un avion de transport militar ucrainean în zona oraşului Lugansk, anunţă armata ucraineană. Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promis sâmbătă "o ripostă adecvată" faţă de insurgenţii proruşi care au doborât avionul militar ucrainean.

10255 afișări
Imaginea articolului Un avion militar ucrainean cu 49 de oameni la bord a fost DOBORÂT. Toţi pasagerii au murit. REACŢIA preşedintelui Ucrainei - FOTO, VIDEO

Un avion militar ucrainean cu 49 de pasageri la bord a fost DOBORÂT. Toţi pasagerii au murit. REACŢIA preşedintelui Ucrainei - FOTO, VIDEO (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Cei care sunt implicaţi în acest act terorist de amploare vor fi pedepsiţi. Ucraina are nevoie de pace, iar teroriştii vor primi o ripostă adecvată", a declarat Poroşenko, decretând doliu naţional pentru duminică.

Avionul Iliushin-76 (IL-76) a fost doborât în timp ce se apropia de aeroportul din Lugansk, a declarat pentru CNN o sursă militară ucraineană.

Vladislav Selezniov, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, a declarat că rebelii proruşi au doborât un avion militar de tip IL-76.

"La bord erau nouă membri ai echipajului şi 40 de paraşutişti militari. Au murit toţi", a spus purtătorul de cuvânt.

"Teroriştii au tras focuri de armă în mod cinic şi trădător cu o mitralieră grea şi au atins avionul de tip IL-76 care transporta trupe şi care urma să aterizeze la Lugansk", a comunicat Ministerul ucrainean al Apărării.

Un video postat pe YouTube pretinde că arată avionul în timp ce este doborât.

Aeronava transporta şi echipamente militare şi provizii.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici