Un hacker american susţine că a reuşit să controleze motorul unui avion în timpul zborului

Un consultant în securitate cibernetică a declarat pentru FBI că a pătruns în sistemele informatice de la bordul unor avioane de aproximativ 20 de ori şi a reuşit chiar să controleze un motor în timpul zborului, potrivit unor documente judiciare.

1515 afișări
Imaginea articolului Un hacker american susţine că a reuşit să controleze motorul unui avion în timpul zborului

Un hacker american susţine că a reuşit să controleze motorul unui avion în timpul zborului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Chris Roberts a fost deţinut de FBI în aprilie, după un zbor cu United Airlines către Syracuse, New York, după ce oficialii au văzut mesajele sale pe Twitter despre spargerea sistemului informatic al avionului în care se afla, informează CNN.

O solicitare depusă de FBI pentru un mandat de percheziţie la un tribunal din New York descrie anchetarea lui Roberts pentru posibile infracţiuni informatice.

În timpul intervierării sale de către FBI în februarie şi martie, Roberts le-a spus achetatorilor că a pătruns în sistemele de divertisment de la bordul avioanelor de 15 sau 20 de ori în perioada 2011-2014.

El a declarat, de asemenea, potrivit documentului, că o dată a pătruns în sisteme şi a rescris codul, ceea ce i-a permis să emită o comandă "CLB" de creştere a altitudinii. Roberts susţine că ştie vulnerabilităţile a trei tipuri de aeronave Boeing şi ale unui model Airbus.

Roberts a afirmat pe Twitter că a fost sfătuit să nu spună prea multe, dar a precizat că singurul său interes este acela de "îmbunătăţire a siguranţei aeriene" şi a acuzat FBI că a condensat "incorect" cinci ani de cercetări ale sale într-un singur paragraf.

Documentele FBI susţin că agenţii şi specialiştii săi în tehnică "cred că Roberts a avut capacitatea şi voinţa de a folosi echipamentul pe care îl avea atunci asupra lui pentru a accesa sau a încerca să acceseze sistemele de divertisment de la bord şi probabil sistemele pentru controlul zborului ale oricărui avion echipat cu sisteme de divertisment, iar acest lucru putea pune în pericol siguranţa publică", motiv pentru care nu i s-a permis să părăsească aeroportul Syracuse în acea seară.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici