Ungaria a decis amânarea semnării unui contract pe termen lung privind importul de gaz rusesc

Ungaria a decis amânarea, un an sau doi, a semnării unui contract pe termen lung cu Rusia în domeniul gazelor, a declarat premierul Viktor Orban, într-un interviu acordat ziarului Kommersant, potrivit agenţiei TASS.

374 afișări
Imaginea articolului Ungaria a decis amânarea semnării unui contract pe termen lung privind importul de gaz rusesc

Ungaria a decis amânarea semnării unui contract pe termen lung privind importul de gaz rusesc (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Cred că am luat decizia corectă de a nu semna un acord pe termen lung. Nimeni nu poate şti tarifele de pe piaţa internaţională. Pieţele sunt foarte agitate în prezent, situaţia se schimbă permanent. Trebuie să aşteptăm un an sau doi până la stabilizarea situaţiei, pentru a vedea în ce termeni putem negocia acorduri pe termen lung. În momentul de faţă ne rezolvăm problemele prin redistribuirea gazelor. Ungaria are astfel rezerve de gaz pentru patru-cinci ani", a explicat Orban.

O sursă apropiată companiei Gazprom a declarat că negocierile cu Ungaria sunt în faza iniţială şi că vor fi luate în considerare solicitările ambelor părţi.

Ungaria intenţionează să semneze un contract pe cinci ani cu Gazprom. În prezent, Ungaria plăteşte un tarif de 260 de dolari pentru 1.000 de metri cubi de gaz rusesc.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici